O călătorie ciudată

Ting-Ting avea opt ani și de doi ani mergea la școală. Era o fetiță mică, drăguță, dar foarte fricoasă. Trei lucruri o speriau. În primul rând, greutățile pe care le …

Continuați să citiți

Nurorile din oglinzi

Era odată o câmpie așa de întinsă, încât un cal bun nu putea să-i dea ocol nici în zece zile. Acolo, pământul era nesfârșit, iar cerul de necuprins. Și dacă …

Continuați să citiți

Negustorul și șarpele

La cincizeci de li spre apus de Datuncen se află un munte înalt, iar în el este o peșteră, pe care localnicii o numesc: „Peștera dragonului din Iașmo”. În peșteră …

Continuați să citiți

Nandi

A fost odată un orfan, căruia de mic copil îi muriseră părinții și-l lăsaseră singur pe lume, fără niciun rost. Într-o zi, nimeri într-un sat, unde dădu peste o grămadă …

Continuați să citiți

Muntele de aramă

În provincia Cijetian există un munte care se numește Muntele de aramă, deși nu se scoate aramă din el. De ce se numește așa o să aflăm din povestea de …

Continuați să citiți

Monumentul cu prunișor

Cu mult timp înainte, la Hangiou trăia un meșter cioplitor de piatră foarte iscusit. Acesta, toată viața lui, până ce barba i s-a făcut colilie, a tot cioplit la piatră. …

Continuați să citiți

Mireasa de lut

O femeie săracă, pe care o chema Sin-in nu avea nici un copil și își dorea foarte mult o fată. Măritând fata, ar fi căpătat bani mulți și ar fi …

Continuați să citiți

Mânzul

Ca orice mamă, iapa avea grijă de mânzul ei, care era ascultător. Cu timpul acesta a crescut, iar iapa și-a spus c-ar fi mai bine să-l lase să se obișnuiască …

Continuați să citiți

Povesti Nemuritoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.