Era pe lume un bucher, sau altfel spus un om care nu știa decât să învețe, să scrie și să scrie și altceva nimic, ca o mașină fără creier.
Într-o zi s-a dus să cumpere carne de la măcelărie. După ce cumpără carne de porc, își aduse aminte că nu știe cum să frigă carnea. De aceea opri un om în drum și îl rugă să-i spună cum să facă. Acesta fu de inimă și îi spuse. Dar bucherul… tot bucher se arătă. Scoase o hârtie și un creion și scrise cuvânt cu cuvânt cum se frige carnea. După aceea se întoarse bucuros acasă. Puse carnea pe o bancă, la intrare. Un câine, cu miros… de câine, se apropie de pachetul cu carne, rupse hârtia și, schelălăind de bucurie, o rupse la fugă, cu bucata de carne în gură.
Nevasta bucherului, cum văzu aceasta, alergă după câine strigând la soțul ei. Fugea câinele, fugea și femeia, ca să-i scoată carnea din gură. Bucherul ieși în pragul ușii și, după ce văzu despre ce este vorba, strigă spre soție:
— Nu-l mai alunga, femeie, săracul de el… Că, deși are carnea în gură, tot nu știe să o frigă… Hârtia pe care am scris cum se frige carnea este în buzunarul meu… Nu-l mai alunga, femeie, săracul de el… Nu știe să frigă carnea…
în românește de Victor Vișinescu
Povești nemuritoare, nr. 13 (1975) și 25 (1996) Editura Ion Creangă, București.
