Soldatii

de Edmondo de Amicis

Fiul directorul era voluntar în armata, cand a murit; de aceea bietul tata, cand ieșim de la școala, merge întotdeauna sa vada soldații trecand pe bulevard. Ieri trecea un regiment de infanterie.
Vreo cincizeci de baieți începura sa sara împrejurul muzi-cii militare, cantand și batand tactul cu liniile pe ghiozdane și pe caiete. Noi, mai maricei, ședeam la o parte pe trotuar, și priveam, adica: Garrone, care e strans în hainele lui cele înguste, mușca dintr-un codru de paine; Votini, acela care este totdeauna frumos îmbracat; Precossi, baiatul lacatușu-lui, ce poarta costumul tatalui sau; Calabrezul, Zidarașul, Crossi, rautaciosul Franti și Robetti, fiul capitanului de arti-lerie, acela care a scapat pe micul copil de sub roțile omni-buzului și care acum se reazema în carje.
Franti rase în fața unui biet soldat, care șchiopata, dar deodata simți o mana grea pe umarul sau; se întoarse: era directorul.

— Baga de seama, îi zise el, cand îți bați joc de un soldat, care este în rand și nu poate nici sa-ți raspunda, nici sa se razbune, este tocmai ca și cum ai rade de un om legat; e o înjosire și o mișelie!
Franti se facu nevazut. Soldații treceau patru cate patru, asudați și plini de praf; iar puștile lor luceau la soare. Directorul ne zise:
— Sa-i iubiți pe soldați, copiii mei, ei sunt aparatorii noștri, și daca maine o armata straina ne-ar amenința țara, ei ar merge bucuros sa moara pentru ea! Și ei sunt înca niște copii, au numai cațiva ani mai mult ca voi, se duc și ei la școala; printre danșii, ca și printre voi, se afla baieți din toate parțile Italiei. Uitați-va la ei, îi putem cunoaște dupa chip, trec sicilieni, sardinezi, napolitani, lombarzi.
Acesta este un regiment vechi, dintr-acelea care s-au luptat la 1848. Nu sunt tot aceiași soldați, însa steagul e același. Cați au murit pentru patrie în jurul acelui steag cu douazeci de ani înaintea nașterii voastre!
— Uite-l, striga Garrone.
În adevar ca și vazuram steagul la o mica departare, înaintand pe deasupra capetelor.
— Ascultați, copii! zise directorul, cand va trece steagul tricolor, faceți salutul militar cu mana la frunte.
Steagul rupt și decolorat, cu medaliile agațate de maner, trecu pe dinaintea noastra ținut de un ofițer. Noi, toți baieții, duseram deodata mana la frunte. Ofițerul ne privi surazand și ne întoarse salutul.
— Sa traiți baieți, striga un glas la spatele nostru. Ne întoarseram și vazuram un domn batran cu decorația albas-tra a razboiului din Crimeea la butoniera hainei. Era un ofi-țer în retragere.
— Noroc sa va dea Dumnezeu! V-ați purtat cum se cuvine, copiii mei!
În timpul acesta, muzica regimentului cotea pe alta stra-da, înconjurata de o mulțime de baieți și o suita de strigate vesele însoțeau sunetul trambițelor, ca un cantec de razboi.
— Dragi baieți! zise înca o data batranul ofițer, uitandu-se la noi, acela care de mic respecta steagul, va ști sa-l apere cand va fi mare!