Armata

de Edmondo de Amicis

Ne-am dus în piața Castellor, ca sa vedem parada. Soldații defilara pe dinaintea comandantului corpului de armata, în mijlocul poporului înșirat pe amandoua parțile. Pe cand ei treceau în sunetul trambițelor și al muzicilor, tata îmi numea regimentele și-mi înșira gloriile steagurilor. Trecura mai întai, elevii Academiei militare, vreo trei sute, aceia care au sa se faca ofițeri de geniu și de artilerie, îmbracați în unifor-me negre. Ei defilara cu o eleganța cutezatoare și sprintena de soldați și de studenți. Dupa ei trecu infanteria: brigada din Aosta, care a luptat la Goito și la San-Martino, și brigada din Bergamo, care a luptat la Castelfidardo, patru regimen-te, companie dupa companie, mii de ciucuri ce pareau a fi ghirlande de flori roșii ca sangele, înșirate, leganate, prinse la amandoua capetele și purtate prin mijlocul mulțimii. Dupa infanterie înaintara soldații din geniu, meșteșugarii razboiului, cu pene negre și galoane caramizii. Pe cand defi-lau aceștia, vedeam înaintand în urma lor sute de pene lungi și sumese în sus, care treceau pe deasupra capetelor mulți-mii: erau alpiniștii, aparatorii porților Italiei, toți înalți, ru-meni, vanjoși, cu palariile lor calabreze și cu uniforma lor verde și frumoasa ca iarba cea proaspata și verde a munților lor. Alpiniștii tot mai treceau, cand se ivi un oarecare neas-tampar în popor: soseau vanatorii vechiului batalion al dois-prezecelea — acela care intrase cel dintai în Roma, prin spar-tura de la Poarta Pia; oacheși, ageri, sprinteni, cu panașele falfaind; ei trecura ca un torent negru, iar sunetul tram-bițelor lor rasuna în toata piața ca un strigat de bucurie. Dar zgomotul trambițelor fu acoperit de un alt zgomot întrerupt și greoi, care ne vesti sosirea artileriei de camp. Atunci tre-cura frumoșii soldați cu galoanele galbene. Ei stateau mandri pe chesoanele lor trase de trei sute de perechi de cai plini de foc. Erau urmați de marețele lor tunuri, turnate în bronz și oțel, care scanteiau la razele soarelui, se zguduiau și uruiau de se cutremura pamantul. Apoi sosi, cu mers în-cet și maiestuos, frumoasa în aspra-i înfațișare, cu soldați înalți și catari voinici: artileria de munte, aceea care ducea groaza și moartea pana unde poate sa ajunga piciorul omenesc. În sfarșit trecu în goana cailor, cu caștile stra-lucitoare sub soare, cu lanciile ridicate în sus, cu stegulețele falfaind în vant, cu uniformele sclipitoare de aur și argint, umpland aerul de zanganit și de nechezaturi, frumosul regi-ment „Cavaleria Genova” care a trecut ca un uragan peste zece campuri de bataie, de la Santa Lucia pana la Villafranca.
— Tata, ce frumos e! strigai eu.
Tata ma mustra pentru aceasta exclamație și-mi zise:
— Nu trebuie sa privești armata ca un spectacol frumos. Toți acești tineri, voinici și plini de speranțe, pot sa fie che-mați oricand, ca sa-și apere țara și toți pot sa cada în cateva ore strapunși de gloanțe și de schije. De cate ori, într-o serbare, vei auzi strigand:

„Traiasca armata! Traiasca Italia!” Înfațișeaza-ți în zarea departata toate aceste regimente ce trec, acoperind cu cada-vre înecate în sange o întreaga campie. Atunci strigatul de: „Traiasca armata!” îți va ieși cu mult mai din adancul inimii, și chipul mareț al Italiei îți va parea mai aspru și mai impunator.