de Edmondo de Amicis
Am avut numai doua zile de repaus și tot mi s-a parut mult, fiindca nu-l mai vazusem pe Garrone. Cu cat îl cunosc mai bine, cu atat îl iubesc mai mult. Tot așa li se întampla și celorlalți baieți, afara de cei mandri și îngamfați, care nu prea o duc bine cu el, caci el nu sufera mandria.
Cand un baiat mare vrea sa bata pe unul mic, acesta striga îndata:
— Garrone! și cel mare nu-l mai bate, sta pe loc.
Tatal lui e mașinist la drumul de fier. Garrone a început tarziu sa vina la școala, pentru ca a fost doi ani bolnav.
Acum el este cel mai înalt și mai voinic din toata clasa. Ridi-ca o banca numai cu o mana, mananca țeapan… și ce bun este!
Orice lucruri i s-ar cere: creion, guma, hartie, briceag, da cu împru-mut, sau daruiește de tot.
Nu rade, nici nu vorbește în timpul orei, sta la locul lui cu spinarea încovoiata, cu capul varat între umeri, nemișcat în banca ce e prea stramta pentru dansul. Cand ma uit la el, îmi zambește uitandu-se cu coada ochiului la mine, parca mi-ar zice:
— Nu-i așa, Enrico, noi suntem prieteni?
Cateodata-mi vine sa și rad; este așa de mare și de gros, încat hainele, manecile, pantalonii, totul îi e prea stramt pe trup și prea scurt Palaria îi sta pe varful capului; pantofii îi sunt mari și groși, iar cravata îi sta mereu sucita la gat ca o funie.
Bietul Garrone! Cu toate acestea e destul sa te uiți la el numai o data, ca sa-l iubești. Toți baieții mici ar voi sa stea în banca langa dansul, pentru ca-i apara. Știe bine aritmetica și își poarta carțile legate cu o curea de piele roșie.
Are un cuțit cu manerul de sidef, pe care l-a gasit acum un an în piața armelor. Într-o zi s-a taiat cu el pana la os, dar nimeni n-a știut la școala, și acasa n-a suflat o vorba, de frica sa nu-i sperie pe parinți. Știe de orice gluma și nu se supara niciodata, dar cand susține ceva, apoi vai de acela ce i-ar zice:
— Nu e adevarat! Scantei îi scapara din ochi, și izbește cu pumnul în banca de se cutremura totul.
Sambata trecuta dete cinci lire unui baiat din clasa I in-ferioara, care plangea în mijlocul uliți, fiindca îi furasera ba-nii și nu mai avea cu ce sa cumpere un caiet. Sunt trei zile de cand lucreaza la o scrisoare de opt pagini, împodobita cu desene facute cu condeiul pe margini; vrea sa o dea mamei sale de ziua ei. Mama lui vine des sa-l ia de la școala; e înalta și grasa ca dansul, dar are un chip placut.
Profesorul se uita la el cu blandețe și de cate ori trece pe langa banca lui, îl bate cu mana pe umeri, ca și cum ar mangaia un pui de taur domolit. Eu îl iubesc foarte mult, sunt vesel cand strang în mana mea, mana lui cea groasa; ai crede ca e o mana de om mare.
Sunt încredințat ca și-ar pune viața în primejdie ca sa scape pe vreun coleg de-al sau și ca bucuros s-ar lasa sa fie ucis, ca sa-l apere.
Lucrul acesta se vede lamurit în ochii lui! și macar ca și cu glasul lui cel gros pare ca tot cearta și bombaneste, totuși se simte ca vorba lui iese dintr-un suflet bun si milos.
