Povești scurte de adormit copiii

Seara, copilașii noștri dragi au același ritual: nu vor sub nicio formă să meargă la culcare până când nu le este citită măcar o poveste. Și nu orice fel de poveste, ci acele „povești scurte de adormit copiii”, care îi liniștesc și îi poartă ușor spre lumea viselor.

Tocmai de aceea, ne-am gândit să venim în ajutorul vostru cu o colecție atent aleasă de povești scurte, numai bune de citit seara. Sunt ideale pentru prichindeii care vor „încă una” înainte să adoarmă și pentru părinții care își doresc clipe de liniște și apropiere înainte de noapte bună.

Gluma proastă

Erau odată doi voinici, buni prieteni, dar care se vedeau rar. Pentru că unul locuia în vestul orașului, iar celălalt în est. Într-o zi se întâlniră din întâmplare pe stradă….

Gombei-Păsărarul

În nordul îndepărtat al Japoniei, în satul Inaghi din insula Hokaido, trăia un țăran pe nume Gombei. Nu avea nici tată, nici mamă, nici copii. Trăia de unul singur la…

Gura lumii

Odată, o bătrână se duse în ospeție la niște cunoscuți din satul vecin. Gazdele aveau o copilă ajunsă la vârsta măritișului. Ședea fata pe rogojină și plângea de ți se…

Hainul

A fost odată, demult de tot, un om tare hain la suflet. Avea pământuri întinse, case și alte atâtea bogății, dar sufletul lui era negru ca păcura. Cu toți supușii…

Iepurele biruitor

Au hoinărit odată într-o pădure lupul și vulpea și au ajuns în cele din urmă la o casă. Multă vreme s-au tot întrebat cine să locuiască acolo. Apoi au zărit…

Povesti Nemuritoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.