A fost odată o mamă care avea trei copii.
Într-o dimineață, mama a făcut o plăcintă cu carne de porc și făină de raci, a pus-o pe masă, i-a chemat pe copii și ea și-a văzut mai departe de treburi. Copiii s-au bucurat foarte mult văzând plăcinta și abia așteptau s-o mănânce, dar pe masă nu era niciun cuțit.
Cel mare, așezându-se pe scaun, zise către mijlociul:
— Du-te la bucătărie după cuțit!
Mijlociul, la rându-i, zise către cel mic:
— Du-te și adu cuțitul!
Cel mic, bosumflat, zise și el:
— Eu sunt mic, duceți-vă voi!
Așa s-au îmboldit, unul pe altul, multă vreme, și niciunul nu s-a urnit.
În cele din urmă, cel mare hotărî:
— Dacă nu vreți, stăm mai bine cu toții aici. Și care va vorbi primul, sau va plânge, sau va da din mâini și din picioare, acela se va duce să aducă cuțitul. Vă învoiți?
— Ne învoim!
Toți trei au rămas pe loc ca niște stane de piatră. Nu se mișcau, nu vorbeau, nu plângeau, pentru că niciunul nu vroia să meargă după cuțit.
În odaie a intrat atunci pisica. Văzând plăcinta cu carne de porc pe masă, răspândind un miros plăcut de făină de raci, și pe cei trei copii nemișcați în jurul mesei, sări pe masă și începu să înfulece din plăcintă.
Leneși cum erau, cei trei holbau ochii la pisică, le lăsa gura apă, dar nu se mișcau și nu scoteau o vorbă.
Curând după pisică intră și câinele. Văzând pisica, acesta se repezi la ea, o goni, sări cu labele pe masă și începu să înfulece și el din plăcintă.
Ca și înainte, cei trei leneși holbau ochii, înghițeau în sec, dar nu se mișcau. Câinele înfulecă până termină aproape toată plăcinta.
Într-un târziu, cel mic, hămesit de foame, cu ochii la plăcinta care rămăsese doar cât un miez de nucă, nemaiputându-se stăpâni, începu să plângă.
Fratele cel mare și cel mijlociu săriră imediat și bătură din palme:
— Frățioare, ai plâns, du-te și adu repede cuțitul!
Speriat, câinele a hăpăit și bucata de plăcintă care mai rămăsese și, cu coada ridicată, a șters-o.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chineze)
