Era la Hangiou pe vremuri, în apropierea Turnului Ceasului, un mic pod de piatră lângă care se aciuise un vraci tare priceput, dar cam ciudat, și care avea un picior mai lung și altul mai scurt. Își pusese o umbrelă lângă pod și mai așezase o lădiță veche cu leacuri pe care ziua ședeau bolnavii, iar noaptea dormea vraciul.
La început, oamenii nu voiau că creadă că acest vraci poate lecui vreo boală. Apoi, într-o zi a venit sub umbrelă un om care suferea de trei ani de zile de picioare, și peste tot umblase și se căutase, dar nu se vindecase. Auzind de vraciul de la pod, s-a dus și el să-și încerce norocul. Acesta i-a dat o pomadă și-n trei zile s-a vindecat. După aceasta s-a dus vestea și mai mult despre iscusința vraciului. Acum veneau oamenii cu grămada la pod să se lecuiască. Vraciul cu pomada lui a lecuit multe boli, așa că tot Hangiou-ul vorbea numai despre el. Ba unii l-au și poreclit zicându-i „Mai tare decât Hua Lung ”, adică Sai Hualung.
Dar acest lucru i-a nemulțumit pe toți doctorii și farmaciștii din Hangiou, care au pus mână de la mână, au strâns vreo 2000 liang de argint și i-au trimis la prefectură cu rugămintea să-l alunge pe acest Hualung din oraș.
Cei de la prefectură au trimis îndată străjerii să-l prindă și să-l aducă. Când l-au adus la prefectură, acesta s-a așezat tacticos pe un scaun.
Prefectul, văzând că Sai Hualung s-a așezat, a bătut cu pumnul în masă și a strigat:
— Nătărăule! Cum de îndrăznești să nu te lași în genunchi în fața autorităților?!
Sai Hualung a răspuns:
— Eu sunt infirm, oasele mele sunt bătrâne și țapene, nu pot să îngenunchez.
Prefectul l-a mai întrebat:
— Cum te cheamă pe tine, și de unde vii?
Sai Hualung, a răspuns:
— Eu n-am niciun nume, dar oamenii de aici m-au poreclit Sai Hualung.
Prefectul a izbucnit în râs:
— Vasăzică îndrăznești să te compari cu Hua Lung! Atunci de ce nu vindeci mai întâi propriile-ți picioare?
Și zicând acestea a simțit cum îi umblă ceva pe spate și-l pișcă de-l înnebunește. Și-a vârât mâna sub haine, dar n-a dat de nimic.
Izbucnind în râs, vraciul a zis:
— Stăpâne, tu ești un om luminat și știi doar că în lumea astea sunt atâtea cazuri când poți vindeca pe alții, dar nu te poți vindeca pe tine însuți. Cei care construiesc case de ce locuiesc în colibe? Cei care cresc viermi de mătase de ce umblă îmbrăcați în zdrențe? Cei care cultivă pământul de ce suferă de foame?
Înfuriat, demnitarul a dat ordin să-l arunce pe vraci în temniță.
Apoi s-a întors la palat, dar mâncărimea de pe spate îl supăra mereu. S-a dezbrăcat, a chemat slujnicele să vadă ce este, și acestea au găsit pe spatele lui așa ca un punctișor care cu cât se scărpina cu atât creștea, până ce a ajuns ca un neg. Apoi negul a început să-l doară de se tăvălea și urla ca din gură de șarpe. Atunci, mai marele curții a îndrăznit și i-a spus:
— Stăpâne, am auzit că Sai Hualung e tare priceput în a vindeca negii. Să-l chemăm mai întâi să te vindece și apoi să-și ispășească pedeapsa.
Nemaiputând răbda de durere, prefectul a trimis oamenii să-l aducă pe Sai Hualung. Acesta i-a aplicat peste neg pomada renumită.
Dar, să vezi! După o noapte, negul nu numai că nu a dat înapoi, dar a crescut și mai mare și s-a prefăcut într-un buboi rău mirositor. A doua zi, prefectul a trimis iarăși oamenii să-l aducă pe Sai Hualung de la închisoare. Și de cum l-a văzut i-a strigat:
— Negul mă doare și mai tare. Cu siguranță că mi-ai pus cine știe ce otrăvuri în pomadă.
Sai Hualung a răspuns:
— Stăpâne, să vedem mai întâi despre ce este vorba.
S-a uitat la buboi, și-a încruntat sprâncenele și apoi a zis:
— Stăpâne, nu mai ai nicio scăpare. Putreziciunea vine din tine. Те-a pătruns până la inimă, fiindcă în tot ce faci pui prea multă răutate și ură. Pomada mea nu poate să te ajute.
Înnebunit de ură și durere, acesta a strigat:
— Să i se taie capul! Să i se taie capul!
Și și-a dat duhul.
Slujbașii n-au avut încotro, l-au dus pe Sai Hualung în piața publică pentru execuție. Aici se strânsese lume câtă frunză și iarbă. Trecând pe lângă podul cu umbrela Sai Hualung le-a zis oamenilor:
— Oameni buni, s-a hotărât să mă întorc în lumea cealaltă și trebuie să mă întorc chiar și fără voia mea.
Și s-a aruncat în apă. Îndată valurile l-au înghițit și în locul unde a căzut el s-a ridicat un norișor. Și-n acel norișor ședea Sai Hualung și se ridica tot mai sus.
Atunci oamenii și-au zis că Sai Hualung a fost chemat de un zeu. Cu greu l-au uitat oamenii! Nu era zi în care să nu vină cineva la pod așteptând că poate vraciul cu leacurile lui se va întoarce; și după un timp, au numit acel mic pod de piatră „Podul așteptării”.
Poveste populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 27, Editura Ion Creangă, București, 1986
Hua Lung – medic vestit din China antică.
