Fugind odată după un iepure, vulpea s-a prăbușit într-o groapă adâncă. S-a zbătut cât s-a zbătut, labele și le-a julit, botul și l-a zdrelit, dar tot n-a putut să iasă.
De spaimă, tare s-a mai văicărit!
În vremea aceea tigrul vâna prin apropiere. S-a dat el lângă buza gropii și-a întrebat:
— Ce te-ai vârât, vulpe, în groapă? Ce te văicărești?
I-a răspuns vulpea:
— Oare nu știi că cerul va cădea astăzi pe pământ și că-i va strivi pe toţi?
— N-am auzit — a mărturisit tigrul, înspăimântat.
— De aia m-am ascuns în groapa asta adâncă. Acu’ nu mai are de ce să-mi fie frică.
— Hai, dă-te mai încolo! a strigat tigrul, nerăbdător. O să mă vâr și eu oleacă-n groapă!
— Pentru tine, stăpâne, se găsește loc întotdeauna — a rostit tare mărinimoasă vulpea.
Când l-a văzut pe tigru alături, l-a întrebat:
— Spune, stăpâne, n-ai ucis azi?
— Nu — i-a răspuns tigrul — n-am avut noroc.
— Foarte bine!
— Nu pricep de ce te bucuri! s-a mirat tigrul.
Atunci vulpea și-a izbit labele și-a zis:
— Ah, unde-mi sunt mințile! Am uitat să-ți spun că cel ce ucide sau schilodește azi, nu scapă nici în groapa cea mai adâncă!
Şi, grăind așa, l-a muşcat de coadă. Şi-a strâns tigrul coada și s-a uitat urât la vulpe. Dar vulpea, fără să se sperie, l-a muşcat rău de tot de ureche.
— Te fac bucăți! s-a stropșit stăpânul junglei.
— Dacă mă ucizi sau mă lovești, cade cerul peste tine! a grăit vulpea și iar l-a mușcat de ureche.
Atunci tigrul a zvârlit-o din groapă și-a răcnit:
— Să te strivească pe tine cerul, neobrăzato!
Dar asta și căuta vulpea, să iasă din groapă.
S-a repezit până într-o poiană, unde un văcar își păştea bivolii și i-a povestit ce-i cu tigrul. Văcarul n-a mai stat să piardă vremea: s-a apropiat de groapă și l-a ucis.