Rezumat – Corbul și vulpea, de Esop.
Într-o dimineață senină, un corb, mândru de penajul său negru și strălucitor, s-a așezat pe o cracă înaltă, ținând în cioc o bucată apetisantă de brânză. În apropiere, o vulpe isteață și înfometată își căuta de mâncare. Observând brânza pe care corbul o ținea strâns, vulpea și-a dat seama imediat că trebuie să folosească viclenia pentru a obține gustarea delicioasă.
Fără să stea pe gânduri, vulpea s-a apropiat de copac și a început să-l complimenteze pe corb. L-a lăudat pentru penajul său deosebit, pentru eleganța cu care stătea pe cracă și, mai ales, pentru presupusa sa voce minunată. În inima corbului, mândria a început să crească tot mai mult. Fiind impresionat de vorbele amăgitoare ale vulpii, el a simțit nevoia să-și demonstreze talentele.
Dornic de recunoaștere și cu un dor nestăvilit de a-și arăta măreția, corbul și-a desfăcut larg aripile și a deschis ciocul ca să cânte. În acel moment crucial, bucata de brânză i-a alunecat și a căzut direct în gura vulpii, care se pregătise în prealabil să profite de greșeală. Astfel, corbul a rămas fără gustarea mult dorită, iar vulpea, vicleană și mulțumită, și-a văzut planul împlinit.
Morala poveștii ne atrage atenția asupra puterii lingușelii: atunci când suntem orbiți de propria vanitate și de dorința de validare, riscăm să cădem în capcana celor care știu să ne flateze. „Corbul și vulpea” ne învață să rămânem vigilenți și să nu ne lăsăm ademeniți de laude nefondate, deoarece singurul rezultat posibil este pierderea a ceea ce prețuim.