Odată, Avandi se luase la harță cu un mandarin și i-a spus în glumă: „Veți muri mâine”. Din întâmplare, spre faima lui Avandi, mandarinul a doua zi, în timp ce călărea ca un nebun pe un cal trupeș, a căzut, și-a frânt oasele și a murit.
La câteva zile, împăratul a aflat cum că proorocirea lui Avandi s-a adeverit. De aceea, îl chemă să-l pedepsească pe Avandi care, socotea împăratul, făcuse să piară un mandarin de seamă. Gura lui Avandi fuse păcătoasă, pentru asta murise călărețul, așa gândea împăratul. Nu trebuia iertat un astfel de om, și-a mai zis. Trimise deci oștire în căutarea lui Avandi, care așa cum îi era felul nu stătea mult timp în același loc, umbla de colo-colo. Când îl găsiră, soldații îl legară cu juvățul și-l aduseră la palat. Fu întrebat:
— Știi că mandarinul a murit? Știi că din vina ta, Avandi? Știi că tu ești vinovatul?
— Dacă dumneavoastră socotiți că eu sunt vinovat de moartea mandarinului, atunci să mă pedepsiți după plac, răspunse Avandi.
— Bine, țipă împăratul, știu eu cum să te pedepsesc, acum răspunde-mi: dacă ai știut care este ziua în care trebuia să moară mandarinul, trebuie să știi neapărat care este și ziua în care vei muri tu…? De nu îmi vei răspunde, chiar azi va fi moartea ta…
— Am zis eu că nu voi răspunde? De ce vă grăbiți să știți acest lucru, cinstite împărate? Dacă totuși mi l-ați cerut, nu pot să nu vi-l spun, ca un răspuns umil…
— Ci spune odată… se oțărî din nou împăratul.
— Eu voi muri cu numai două zile înainte de moartea dumneavoastră… Da, cum am spus, numai cu două zile. Asta i…
Împăratul se cutremură în sinea-i și căzu pe gânduri adânci. Își dete seama repede că gândurile erau cât se poate de simple: dacă îl ucidea în acea zi, peste alte două zile avea să moară. Și cum să se despartă el de viață, de viața de împărat, atât de îmbelșugată, cu atâtea plăceri, cu atâția supuși? Mai bine să-l lase liber pe păcătosul acesta de Avandi, să trăiască mulți ani, dacă ar putea chiar să-l ocrotească, pentru că moartea lui va aduce și moartea sa…
De aceea împăratul îi dete drumul lui Avandi, scoțându-l din juvăț.
— Ești liber… și să trăiești ani mulți și fericiți…
în românește de Victor Vișinescu
Povești nemuritoare, nr. 13, Editura Ion Creangă, București, 1975
