Odinioară, cu multă vreme în urmă, pe cer erau nouă sori.
Oamenii o duceau foarte greu, căci nu era niciodată noapte; arșița cumplită usca totul, pădurile piereau, iar iarba nici măcar nu putea crește. Nu știau bieții oameni ce să mai facă, să-și poată ține zilele.
Dar într-o bună zi s-a găsit un voinic care nimerea orice țintă cu săgeata; și-a încordat arcul cu putere și a început să tragă în sori. Opt sori a doborât cu săgețile lui, dar al nouălea s-a ascuns în nori și a scăpat.
Ce bucurie grozavă pe oameni! Dar bucuria n-a ținut mult: pământul se răcea tot mai tare, iar bezna nopții nu se mai sfârșea. Speriați, oamenii au rugat păsările cântătoare să cheme soarele înapoi, dar soarele nu s-a lăsat înduplecat.
Până la urmă s-au gândit la cocoș. Cocoșul, plin de sfială, le-a spus că el nu știe să cânte. Dar, ca să-i ajute, s-a hotărât totuși să încerce și a cântat cu atâta suflet încât a început să se înroșească. Soarele s-a ivit pe cer și corul păsărilor a răsunat plin de mulțumire.
De atunci, când cântă cocoșul, răsare soarele.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967
