În vechime, sub veranda casei Izumia, din orașul Komațu (*), trăia un bursuc.
Stăpânul acelei case era un mare iubitor de hokku (**). Adeseori în nopțile clare de toamnă, trăgea la o parte sioogiile odăii sale de lucru, care dădea spre livadă. Stăpânul citea cu glas tare stihurile îndrăgite, sorbea din cupa cu vin și contempla luna plină. Iar bursucul se pitea jos, sub verandă, și asculta, asculta cu nesaț.
Odată, stăpânul primi din Edo, de la prietenul său, poetul Siuka (***), o poezie nouă:
„O, luminoase orhidee,
Cât de solemn aţi înfl orit
În pacea sfântă a grădinii.”
Transcrise cu slovă îngrijită aceste versuri pe o tanzaku (****) și le citi de câteva ori cu voce tare, însă chiar atunci fu poftit în ospeție și, plecând în grabă, uită hârtia cu stihuri pe masă. De cum stăpânul plecă, bursucul se furișă în odaie, luă tanzaku și fugi cu ea în livadă. Ascunse prețioasa poezie sub crengile unui brad și începu să privească luna plină. Deodată, umflându-și burta grasă, începu să și-o bată cu labele, ca pe-o tobă, cuprins de fericire. Bătea atât de tare, încât zgomotul se auzea până departe, în jur…
A doua zi dimineață, stăpânul se pomeni că i-a dispărut hârtia cu stihuri. Răscoli casa și livada, dar n-o găsi nicăieri. Se făcu foc de ciudă și întrebă mânios:
— Cine a furat tanzaku de pe masa mea? Haide, mărturisiți!
Toți ai casei răspunseră într-un glas:
— N-am văzut niciun fel de tanzaku, nu știm nimic!
Stăpânul avea un fecior care se cam ținea de șotii.
— Tu ești hoțul și nimeni altul! îi strigă tatăl, cuprins de bănuială. Nu îndrăzni să te scuzi, pungașule! Scoate imediat tanzaku, dacă nu vrei să te învăț eu minte…
Ca să-și dovedească cinstea înaintea tatălui său, băiatul se hotărî să urmărească el însuși hoțul. Seara se ascundea după un stâlp al verandei și stătea la pândă, însă hoțul nu voia să se arate. Trecură astfel câteva zile.
Dar într-o seară, ce să vadă! Din odaia de lucru se strecură afară o umbră neagră și o luă la fugă prin livadă. Băiatul privi de după stâlp. Mare minunăție! Bursucul se depărta zorit, cu tanzaku în dinți. Iată, așadar, cine era hoțul de stihuri!
Bursucul puse fâșia de hârtie la rădăcina bradului și începu să mormăie ceva pe sub nas, cum ar fi deslușit niște semne încâlcite. Apoi începu să-și umfle pântecele și să-l bată cu laba ca pe-o tobă. Deodată, ca la poruncă, începură să țârâie toți greierii și toate lăcustele din grădina întreagă, ce mai!
Băiatul își chemă repede tatăl. Acesta veni și se încredință că bursucul nu furase la întâmplare o hârtie de pe masă, ci anume o tanzaku așternută cu stihuri.
— Înseamnă că până și un bursuc e în stare să îndrăgească stihurile, spuse tatăl. Cine a mai auzit una ca asta!
Și-i lăsă hârtia cu stihuri bursucului iubitor de poezie.
* Orașul Komațu se află în vechea provincie Kaga (actualmente o parte din prefectura Isikawa). În această provincie au trăit mulți poeți cu renume, ca de exemplu poetesa Ciioo.
** Hokku, cunoscut mai bine, sub numele de haiku, un gen de poezie lirică, foarte popular. E format din trei versuri și are ca temă principală natura.
*** Poetul Siuka (mort în 1774) a fost la vremea sa un renumit scriitor de haiku.
**** Tanzaku – fâșie îngustă de hârtie, colorată, pe care se scria poezii.
