Oseminte pierdute

Număr de cuvinte: 125  |  Timp estimat de citire: 1 minut

Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.


Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ţi arunci.


A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?


Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.


N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba „ieri”?


La poartă, umbr-aceluiaşi stejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar.


Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.


Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintr-un început.


I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.


Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.

Povesti Nemuritoare
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.