de Edmondo de Amicis
Chiar azi dimineaţa Garrone ne dadu o dovada de inima lui cea buna. Ajunsesem cam tarziu la şcoala, fiindca ma oprise profesoara de clasa I superioara, ca sa ma întrebe la ce ora ar putea sa vina la noi, acasa.
Profesorul nu venise înca şi trei sau patru baieţi necajeau pe bietul Crossi, baiatul cu parul roşu şi cu mana legata de gat, a carui mama e precupeaţa. Îl loveau cu liniile, îi azvarleau coji de castane în ochi şi îi ziceau mereu;
— Ciungule, slutule! Unii îl imitau, în bataie de joc, cum îşi ţinea mana legata de gat.
Sarmanul baiat statea singur în fundul clasei şi nu zicea nimic; însa se uita cand la unul, cand la altul, parca i-ar fi rugat, sa-l lase în pace. Dimpotriva ei se îndarjira şi mai tare. Atunci Crossi începu sa se roşeasca şi sa tremure de necaz, dar tot rabda. Deodata, rautaciosul Franti se sui pe o banca şi imita pe mama lui Crossi, cum îşi poarta coşurile cu zarzavaturi în maini, cand vine la poarta scolii, ca sa aştepte pe fiul sau.
Mulţi baieţi începura sa rada cu hohote; Crossi îşi pierdu cumpatul; apuca o calimara şi o azvarli din toate puterile în capul lui Franti.
Franti îşi pleca repede capul, iar calimara lovi în piept pe profesorul care tocmai intra în clasa. Toţi şcolarii alergara speriaţi pe la locurile lor. Profesorul îngalbeni şi urcandu-se la catedra îi întreba suparat:
— Cine a azvarlit? Nimeni nu raspunse. Profesorul întreba iaraşi, ridicand glasul: Raspundeţi, cine?
Atunci lui Garrone facandu-i-se mila de bietul Crossi, se scula repede şi zise hotarat: „Eu!”. Profesorul se uita la el, se uita şi la ceilalţi şcolari, pe care îi vazu ca stau minunaţi şi zise cu glasul potolit:
— Nu este adevarat! adaugase, vinovatul n-o sa fie pedepsit, sa se ridice!
Crossi se scula şi zise înecat de plans:
— Ma bateau şi ma batjocoreau; de necaz mi-am ieşit din fire şi am azvarlit cu calimara!
— Şezi, zise profesorul. Sa se scoale cei care l-au întaratat. Patru elevi se sculara în picioare, plecandu-şi capul.
— Aţi necajit, le zise profesorul, pe un coleg care nu va facea nimic; aţi batjocorit pe un nenorocit; aţi batut pe un neputincios, care nu este în stare sa se apere. Aţi facut una din faptele cele mai mişeleşti, care pot manji o fiinţa omeneasca! Sunteţi nişte nemernici! apoi coborî printre banci, lua de barbie pe Garrone, care statea cu capul în jos şi se uita drept în ochii lui, zicandu-i:
— Tu eşti un suflet bun!
Garrone, folosindu-se de împrejurare, şopti ceva la urechea profesorului care întorcandu-se catre cei patru vinovaţi, le zise cu asprime: „Va iert!”
