Odată, o femeie foarte săracă, măturând podeaua în casa unui moșier, a găsit trei monede de aramă și s-a bucurat. „De mult n-am mai mâncat supă de morcovi, își spuse ea. Astăzi fericirea mi-a surâs. Am găsit aceste trei monede de aramă cu care pot să-mi cumpăr morcovi și să-mi fac supă.” Mergea ducând coșul cu morcovi într-o mână, iar cu cealaltă se sprijinea într-un băț. Făcuse doar câțiva pași, când deodată zări niște maimuțe, care curând o înconjurară, cerându-i morcovii.
— Dă-ne morcovi! strigau. Suntem lihnite de foame!
Femeia, bună la suflet, se înduioșă de maimuțele flămânde. Împărți morcovii în două părți și o parte o dădu maimuțelor. Maimuțele mâncară morcovii și mai cerură. Le mai dădu femeia, dar maimuțelor tot le mai era foame.
Femeia văzu că n-o scoate la capăt cu ele: în coș mai rămăseseră doar trei morcovi. Abia-abia îi vor ajunge pentru supă, iar maimuțele nu se potoleau, începuseră să se vâre până și-n coș.
Femeia se supără, le îndepărtă pe maimuțe cu bățul și porni mai departe. Maimuțele se urcară atunci în copaci și de acolo începură să o amenințe:
— Ascultă, o să-ți pară rău că nu ne-ai dat toți morcovii! În noaptea asta vom veni la tine și te vom zgâria până te vom omorî!
Când ajunse acasă, femeii i se făcu frică; se gândea că în noaptea aceea va muri. Începu deci să plângă în hohote.
În acest timp se întâmplă să treacă pe drum vecinul ei, Van U, cu vaca sa bălțată. Auzind-o plângând, se apropie de ea și o întrebă:
— Vecino, de ce plângi?
Femeia îi povesti ce i s-a întâmplat și începu să plângă și mai tare. Atunci Van U îi spuse:
— Nu te teme, am să-ți dau la noapte vaca mea bălțată, care este foarte nărăvașă și păzește foarte bine poarta. Când vor veni maimuțele, le va ridica pe toate în coarne, spuse Van U și-și legă vaca în curtea sărmanei vecine.
Femeia îi mulțumi, dar, când își aminti din nou de maimuțe, începu să plângă.
Deodată auzi:
— Crabi vii! Cumpărați crabi!
Era unchiașul Sui, el prindea și vindea crabi vii. Când o văzu pe femeie plângând, o întrebă:
— Femeie, ce of ai pe inimă? De ce plângi?
— Ah, nu mă mai întreba! Maimuțele m-au amenințat că vor veni la noapte și mă vor zgâria până mă vor omorî, spuse femeia, printre lacrimi.
— Nu trebuie să te întristezi înainte de vreme, o liniști unchiașul Sui. Eu îți voi dărui câțiva crabi vii. Pune-i într-o putină cu apă. Maimuțele vor vrea să bea și atunci crabii se vor agăța de ele și apoi să vezi! mai spuse el și, scoțând din coș cinci din cei mai mari crabi, îi dădu femeii.
Se liniști puțin sărmana de ea. Începu să mănânce supă de morcovi, dar din nou își aminti că în noaptea aceea vor veni maimuțele, și lacrimile începură să-i curgă iarăși pe obraji.
Deodată văzu trecând pe drum un negustor cu un sac. Acesta se opri și o întrebă:
— De ce plângi, soro?
Femeia îi povesti necazul ei, iar negustorul spuse:
— Nu fi tristă, te voi ajuta.
Și, scoțând din sac un ac lung și ascuțit, adăugă:
— Ia acul ăsta și înfige-l în prag. Maimuțele vor călca pe el și nu vor merge mai departe!
Îi lăsă acul și plecă, dar femeia plângea întruna, fără să se mai oprească.
— Ei, mătușico, ce s-a întâmplat? auzi ea, după o vreme, vocea lui Li-ba.
Acesta locuia tocmai la marginea satului și împletea rogojini pentru moșier.
— Am dat de belea, spuse femeia, printre lacrimi. N-am vrut să le dau maimuțelor toți morcovii și ele m-au amenințat că vor veni la noapte și mă vor zgâria până mă vor omorî.
— Nu mai plânge! Ia rogojina mea, uită-te cât este de netedă și pune-o pe scară! Maimuțele nu se vor putea urca pe ea, pentru că este foarte alunecoasă.
Femeia îi mulțumi lui Li-ba și hotărî să facă așa cum o sfătuiseră toți. Legă vaca nărăvașă a lui Van U lângă poartă, puse crabii unchiașului Sui într-o putină cu apă și o așeză în curte; în prag, înfipse acul cel lung, rogojina o puse pe scară, iar ea se ascunse în beci și începu să aștepte. Când se întunecă de tot, pe stradă se auziră tropăituri și țipete. Erau maimuțele care veneau în goană. Ajungând la casa femeii, deschiseră poarta, dar vaca bălțată, dând cu capul, ridică trei în coarne deodată. Maimuțele vrură să se urce pe scară, dar rogojina era lunecoasă și nu putură deloc să se urce.
În curând maimuțele obosiră și li se făcu sete. Văzând putina cu apă din curte, își băgară capul înăuntru să bea, dar crabii le apucară de nas și le strânseră tare.
Maimuțele, urlând de durere, fugiră spre poartă; atunci vaca mai ridică trei din ele în coarne. Maimuțele se speriară rău de tot și alergară fără rost prin curte. Se urcară apoi pe gard și o luară la sănătoasa. Atunci femeia ieși din beci, fericită că a scăpat de maimuțe.
repovestită de Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 21 (1978) și 38 (1997), Editura Ion Creangă, București