Au fost odată într-un sat trei brahmani (*) tare învăţaţi. Citiseră mii de terfeloage, învăţaseră sumedenie de ştiințe felurite şi se socoteau de aceea mai deştepţi decât toată lumea.
Întâlnindu-se ei într-un rând, au spus brahmanii unii către alţii:
— Am învăţat toate ştiinţele, ne pricepem să săvârşim minuni, dar n-am umblat încă niciodată prin ţări străine. Nimeni nici nu bănuieşte pe-acolo că trăiesc pe lumea asta nişte învăţaţi de soi, ca noi. Oare să ne fie sortit să vieţuim până la sfârşitul zilelor laolaltă cu ţăranii ăştia proşti?
Şi grăind astfel, hotărâră brahmanii să-şi părăsească satul de baştină.
Ieşind, deci, în zorii zilei din casele lor, au pornit-o către meleaguri depărtate şi, spre amiază, s-au întâlnit cu un ţăran.
— Să-l rugăm pe necioplitul ăsta să ne conducă peste munţi — a zis unul dintre brahmani.
Şi-ndată i-a şi grăit ţăranului:
— Ai în faţa ta trei brahmani învăţaţi. Îţi îngăduim să ne călăuzeşti peste munţi…
Cu multă sfială şi-a dus ţăranul mâinile la frunte şi-a dat răspuns:
— O, domni preaînvăţaţi, urmaţi-mă!
Şi au pornit.
Curând s-a ivit o potecă de munte şi brahmanii au prins a sui în urma ţăranului. Ajungând ei la marginea pădurii, s-a oprit deodată ţăranul şi-a şoptit:
— O, domni înţelepţi, s-o luăm printr-altă parte; priviţi, colo, sub tufă, doarme un leu!
Brahmanul care mergea înainte a zis râzând:
— Necioplitul ăsta nu pricepe nici măcar că leul nu doarme, ci-i mort de cine ştie când!
Un alt brahman i-a spus atunci ţăranului:
— Uite cât de mari ni-s cunoştinţele! Îndată o să-l înviem pe leul ăsta mort.
— Dar de ce? De ce? a strigat ţăranul. Doar e un leu! Ce nevoie aveţi să-l înviaţi?
— Ni-i şi silă să dăm ascultare cuvintelor bădăranului ăstuia! s-au sumeţit brahmanii. De-aia am învăţat, ca să ne ţinem cunoştinţele sub obroc?
Atunci țăranul s-a urcat zorit într-un copac şi de acolo a început a holba ochii la minunile brahmanilor.
Iar brahmanii cei învăţaţi l-au reînsufleţit într-adevăr pe leu. Deschizându-şi ochii, leul s-a ridicat pe labele-i puternice, s-a întins şi i-a văzut deodată pe brahmani.
Stăpânul munţilor a scos un urlet cumplit, a sărit la brahmanii cei învăţaţi şi, de bună seamă, i-a făcut fărâme. Iar ţăranul necioplit a aşteptat până ce leul a plecat la adăpătoare, apoi şi-a văzut cu bine de drum.
Şi, iacă, se-adevereşte că ştiinţa, pentru prost, e ca lumina lămpii pentru orb!
* Brahman – Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma.