Un țăran și-a întâlnit odată moșierul și nu s-a plecat în fața lui.
— De ce nu te apleci? Ce, ai uitat că sunt moșier? a strigat acesta.
— N-am uitat, a răspuns țăranul. Numai că nu pricep de ce trebuie să mă plec eu cel dintâi…
— Păi pentru că ai mai puține fire de păr în cap și bucăți de argint în ladă! Iar săracul se cuvine să se plece înaintea bogatului.
— Dar ce legătură am eu cu bogăția dumitale? l-a întrebat din nou țăranul.
— Cum, ce legătură? s-a mâniat moșierul. Dacă vreau, îți dau jumătate din averea mea și te fac fericit! Iată de ce se cuvine să te pleci cel dintâi.
— Păi, dacă oi avea aproape atâta avere cât ai și dumneata, de ce să mă mai plec eu cel dintâi?
— Bine, a strigat moșierul, dar dacă-ți voi da toata averea te vei pleca cel dintâi?
— Dacă mi-i da toată averea, vei ajunge cerșetor și eu bogat. Și numai ce-ai spus că săracul se cuvine să se plece înaintea bogatului. Iată deci că, întâlnindu-te cu mine, tot dumneata va trebui să te pleci cel dintâi.
în românește de Vladimir Colin și R. Maier
Povești nemuritoare nr. 4, Editura Ion Creangă, București, 1970