Rezumat Motanul încălțat
rezumat Motanul încălțat În „Motanul încălțat”, un motan neobișnuit, dar abil și vorbitor, devine eroul povestirii, salvând stăpânul său din necazuri și transformându-l dintr-un tânăr neînsemnat într-un nobil respectat și …
rezumat Motanul încălțat În „Motanul încălțat”, un motan neobișnuit, dar abil și vorbitor, devine eroul povestirii, salvând stăpânul său din necazuri și transformându-l dintr-un tânăr neînsemnat într-un nobil respectat și …
În trecătoarea de pe muntele Taișan se află templul Utzimiao. La treizeci-patruzeci de pași de el se poate vedea fundamentul altui templu, dar templul în sine nu se vede. Unde …
A fost odată un împărat bun la inimă, iubit de oameni și respectat. Împăratul era bătrân de acum și cumplit de bolnav. Și mai era împăratul mâhnit toată ziua și …
Demult, la poalele munților, locuia o femeie săracă împreună cu copilul ei. Ea era tare îndemânatică la țesut mătasea. Țesea foarte frumos tablouri de mătase. Florile, animalele, toate parcă erau …
Demult, foarte demult, de nici nu-mi aduc aminte care împărat făcea umbră pământului, trăia pe lume un tânăr puternic, deștept și frumos, care se numea Ciju-Tzi. Trecuse de douăzeci de …
Demult, la poalele Muntelui Mare, se afla o câmpie. Pe câmpie erau așezate câteva colibe. Într-o colibă locuia mătușa Tan Bu, căreia îi murise soțul și rămăsese cu trei copii. …
Un mare demnitar avea o adevărată patimă pentru bani. Deși strânsese sume însemnate, totuși tot timpul se plângea că nu-i ajung banii. De dimineața până seara își tot frământa mintea, …
Odată, șoarecele, care locuia în munți, a ieșit să se plimbe și a întâlnit pe drum un șoarece din oraș. Au intrat în vorbă și s-au plăcut foarte mult unul …
A fost odată un câinie atât de inteligent, încât înțelegea până și vorbele omului. Pentru stăpânul lui câinele acesta era – lesne de înțeles – cea mai neprețuită comoară. Dar …
Ceea ce vă voi povesti s-a întâmplat demult, demult. Cândva trăia o fată harnică, de n-avea pereche. Cât ar fulgera de trei ori, prăjea boabele de soia. Într-o singură dimineață …
Demult, tare demult, să înveți carte era o treabă foarte anevoioasă. Dascălii care nu-și băteau elevii erau socotiți dascăli proști, tot așa după cum părinții care nu-și băteau copiii se …
Trăia odată un tânăr harnic și curajos, care se numea Shi Long. El își pierduse părinții de mic copil și nu mai avea pe nimeni pe lume. Neavând din ce …