Rezumat Motanul încălțat

În “Motanul încălțat”, un motan neobișnuit, dar abil și vorbitor, devine eroul povestirii, salvând stăpânul său din necazuri și transformându-l dintr-un tânăr neînsemnat într-un nobil respectat și iubit.

Povestea începe cu moartea unui morar care își lasă trei fii în urmă, oferindu-le fiecăruia câte o moștenire. Cel mai mare fiu primi moara, cel mijlociu un măgar, iar cel mai mic primi un motan. Cel din urmă se simți dezamăgit de ce primise, dar a rămas surprins când motanul îi oferă promisiuni de ajutor în schimbul unor cizme și a unui sac.

Motanul își pune planul în mișcare, vânând animale și dându-le în fiecare săptămână ca daruri regelui, prezentându-l pe stăpânul său drept un nobil puternic, marchizul de Carabas. Într-o zi, motanul află că regele și fiica sa urmează să treacă pe malul râului și îl sfătuiește pe stăpânul său să se scalde și să aibă încredere în el. Motanul apelează la un truc ingenios pentru a-i impresiona pe cei din jur, pretinzând că stăpânul său este în pericol de înec și că niște hoți i-ar fi furat hainele, strigă cât putu de tare în momentul când regele și suita trecură prin zonă. Regele, fiind recunoscător pentru toate darurile primite, ceru supușilor ca tânărul să fie salvat și să fie îmbrăcat în haine nobile.

Apoi, motanul își continuă planul, îndrumând stăpânul său să se comporte ca un nobil în fața regelui și a fiicei saler, iar aceștia sunt înșelați să creadă că stăpânul are o avere impresionantă. Ei se aflau pe moșia unui căpcăun care se putea transforma în orice animal și motanul, până să ajungă la castelul acestuia, îi convinse pe toți țăranii care lucrau pământurile, să afirme că moșiile sunt ale marchizului de Carabas, dacă sunt întrebați de rege. Când ajunge la castelul căpcăunului, motanul, prin vicleșug, îl convinge pe acesta să se transforme într-un șoricel, pe care îl mănâncă dintr-o inghițitură. Motanul îi conduce apoi pe rege și pe prințesă la castelul căpcăunului, prezentându-l ca fiind al stăpânului său.

Regele și prințesa acceptă invitația de a fi oaspeții marchizului, iar prințesa se îndrăgostește de stăpânul său, recunoscându-i inteligența și curajul. Astfel, stăpânul devine nobil și se căsătorește cu prințesa, iar motanul devine un mare dregător la curtea sa. În final, povestea subliniază că inteligența este cea mai valoroasă bogăție și că loialitatea este răsplătită.