Se povestește că trăia cândva un om foarte sărac, atât de sărac, încât nu avea nici măcar un așternut ca lumea pe care să se culce. Tare se mai rușina omul de sărăcia lui și căuta s-o ascundă de ochii lumii… De aceea îi dădu poruncă aspră fiului său nevârstnic:
— Vezi, nu care cumva să scapi vreodată vorba că dorm pe paie și că mă învelesc tot cu paie. Când e cineva de față, totdeauna sacului cu paie să-i zici plapumă.
O dată, în casa săracului tocmai se aflau niște oaspeți. Copilul, niciuna, nici două, începu să-l tragă de mânecă pe taică-său:
— Tată, hei, tată! Vezi că ți-a rămas în păr un fir de pai din plapuma noastră!