ln martie-ngheață
codița la rață.
Soarele în mai
cântă i-lai-lai.
O lebădă mare, rățuștele toate
înoată pe apă, din zori până-n noapte.
Înoată pe mare,
întoarce-s-or oare?
Tropa-trop călare
hăt departe-n zare,
unde-n lac adânc se scaldă
căprioara cea mai albă.
Tropa-trop spre codrul mare
plin de-albastru și răcoare,
unde-n vechiul foișor
doarme sforăind de zor
șoricelul vrăjitor.
Un, doi, trei,
Ieși, dacă vrei!
De număr de trei ori până la trei,
se ouă găina-n livadă sub tei,
de număr de trei ori patru, vezi bine,
fuge găina de mână cu tine.
Pentru trebuie, nu-i tocmeală.
Pentru vreau, dă-ți osteneală.
Somnul cui îi place
și nimic nu face,
nu se simte încântat
decât lenevind în pat
Pe mare, pe marea cea largă-notând
trei pești prea frumoși veneau într-un rând:
un delfin, un morun și-un rechin mai apoi –
acesta-i mânci pe ceilalți doi.
lnveți ceva, știi ceva,
știi ceva, ești ceva:
zidar, zugrav, agricultor
și pildă bună tururor.
Să știi prea mult – nu încape-n cap,
nu știi nimic – ai cap de țap.
Nimic sau mult sau un crâmpei –
orice lingură cu coada ei.
Peste șapte munți voinici,
stă la cei șapte pitici
Albă-ca-zăpada cea cu zâmbet blând.
Dar piticii unde-s, știți voi unde sunt?
Pe piatra de moară mușchiul nu crește,
brotacul cel verde nicicând nu roșește.
Motanul prieten cu șoarecii nu-i.
un căine hoinar n-are căpătâi.
O dată nu-i nici o dată,
de două ori face cât o dată,
rece-i ceața în zori, firește.
Numai cel cu viață lungă
îmbătrânește.
Una prinde un iepuraș,
alta prinde-o minge.
Când omizile pasc iarbă,
cade câte-o barbă.
Jos, pe marea largă,
capre negre-aleargă.
Sus pe munți se văd
lebede cum șed.
De pe-o creangă-naltă
o babușcă saltă,
iar pe-un râu de-argint
ghionoi vâslind.
Prin pădure-alene
sforăie balene.
Dintr-un lac adânc
cerbi auzi mușcând.
Sub zăpadă, daci vrei,
poți s-adăpostești viței;
iar în iarbă, când te ioci,
poți să dai de-un cuib de foci.
Și iată lumea e pe dos:
înțelepciunea fuge după prost.
În lene leneșu-i prețios,
doar ursul mormăie cu rost.
Vezi nu are apa bare,
mâțe tu să nu vopsești,
nici de coadă foarte tare
nu le trage, c-o pățești.
Plin de zgârieturi te lasă
și își caută altă casă.
O zi-nvață, de la alta,
mincinosul umblă-ntruna,
de-ar fi bolovan minciuna,
pe umăr s-o care greu,
nu ar mai minți mereu.
Neascuțit nu taie,
Nerugat nu rămâne,
Nechemată barca nu sosește,
Nu semeni grâu, pâinea nu crește.
Toc, toc, călimară, vino degrabă,
poftește-nlăuntru și mă-ntreabă.
Mă-ntreabă de zâna cea bună. O văd
cum lunecă-n sania ei pe omăt.
De brazi să mă-ntrebi, în care, tiptil,
se cațără visul meu de copil.
De-asupra casei stau stele la sfat,
pârâul din vale a înghelat.
Pe horn joacă alb fuiorul de fum.
Tu, sobă, – ncălzește-ne burțile-acum!
Spiridușul fură o vacă,
luă și calul pe furis.
Ușurel apoi se-ntoarse
chemând copiii-n ascunziș.
Dopul plutește pe apă,
porcul în cocină. zace,
doarme Grivei lingă șură.
Azvârle mingea încoace!
Coace, coace turtă dulce,
până-n beci o scară duce,
cu trei trepte și-una-n plus,
mi-am julit piciorul sus.
De-ar fi trei plus trei – acum
mi-ar ieși norocu-n drum.
Nu te aperi de ger tremurând,
nu spală ploaia rugina.
Doar ziua soarele-și varsă lumina,
și noaptea ce-o fi făcând?
Te intreb!
Întâi socoate, apoi îndrăznește,
Întâi obține, apoi folosește!
Și iarna de vrei pe ger să înoți,
adună-ți din vară puterea să poți.