de Edmondo de Amicis
Ieri, catre seara, m-am dus la școala de fete, care e langa a noastra, ca sa dau povestea baiatului podavan profesoarei surorii mele, Silvia, caci dorea s-o citeasca. În acea școala sunt șapte sute de fete. Cand sosii acolo, li se dadu drumul și ieșeau vesele, pentru ca aveau doua zile de sarbatoare: ziua sfinților și ziua morților. Vazui ceva frumos! În fața școlii, dincolo de ulița, statea un biet coșar mititel, rezemat de zid și cu razul pe umar, plangand amarnic, saracuțul!
Doua sau trei fete se apropiara de el și-l întrebara:
— Ce ai? De ce plangi așa de tare? El nu le raspundea, plangea întruna. Dar spune-ne, ce ai, de ce plangi? adaugase alte copile. Atunci el, ridicandu-și capul, ne arata obrajorul mic și rotund, cu lacrimile ce-i curgeau șiroaie și ne spuse ca maturase coșurile la mai multe case și pierduse banii din buzunar: o suta cincizeci de lire; ne arata și ruptura buzuna-rului. Mi-e frica sa ma duc acasa fara bani; ma bate stapanul! zise el plangand din ce în ce mai tare; apoi, deznadajduit, își ascunse iarași fața în maini.
Copilele stateau serioase și se uitau la el.
În vremea aceea se apropiara alte fete, mari și mici, sara-ce și bogate, cu ghiozdanul în mana. Una din ele mai mari-cica și cu o pana albastra în palarie, scoase din buzunar zece lire și zise:
— Eu n-am decat zece lire, hai sa strangem mai mulți! Și eu am zece lire, zice alta îmbracata în roșu.
— Sper ca vom aduna lesne suma, daca o da fiecare cate ceva. Atunci începura sa strige: Maria! Gigia! Caterina! Da și tu zece lire! Cine are bani sa-i dea!
Unele aveau bani, ca sa cumpere flori, sau caiete: îi detera. Altele mai mici, detera cate doua lire. Acea cu pana albastra strangea banii și îi numara tare.
— Cinci, zece, cincisprezece! Ei draga, mai va, pana sa strangem suma! Mai va fi pana sa strangem suma! Una mai mare decat toate, care își da chiar aere de profesorița, înain-ta și dete cincizeci de lire. Toate celelalte o laudara. Mai lipseau șaptezeci și cinci de lire.
— Sa așteptam pe fetele din clasa a IV-a, zise una. Ele au mai mulți bani!
Numaidecat sosira și fetele celelalte, și într-o clipa suma se împlini.
Toate se gramadeau în jurul baiatului. Era o priveliște așa de dragalașa sa vezi pe mititelul coșar printre rochițe de diferite colori, înconjurat de acea neîncetata falfaiala de pene, de panglici și carlionți! Suma trebuincioasa se împli-nise de mult și tot se strangeau bani. Fetițele mai mici, care n-aveau bani, se furișau și ele printre cele mari, ca sa dea copilului buchețele de flori: vroiau sa-i dea și ele ceva.
Deodata veni portareasa strigand:
— Doamna directoare!
Fetele o luara la fuga, care în dreapta, care în stanga, cu un stol de pasarele.
Micul coșar ramase singur langa zid, ștergandu-și ochii, vesel și cu manușițele pline de bani. Butonierele hainuței, palaria, buzunarele lui, totul era numai buchețele de flori și altele se mai aflau multe risipite pe jos, la picioarele lui!
