de Edmondo de Amicis
Nu, n-am sa fiu un soldat netrebnic; dar m-aş duce cu mai mare pofta la şcoala, daca profesorul ne-ar povesti în fiecare zi cate o istorie ca cea de azi dimineaţa. Ne-a fagaduit sa ne spuna cate una în fiecare luna, sa ne-o dea în scris şi sa fie totdeauna istoria unei fapte frumoase şi adevarate a vreunui baiat.
Istoria de azi poarta titlul de „Micul patriot padovan”.
Iata faptul:
Un vapor francez pleca din Barcelona, oraş din Spania, catre Genova. Erau pe punte: francezi, italieni, spanioli, elveţieni şi alţii. Printre aceştia se afla şi un baiat cam de unsprezece ani, singur şi rau îmbracat. El sta totdeauna de-o parte ca un salbatic, şi se uita posomorat la toţi. Cu drept cuvant era el posomorat; deoarece cu doi ani înainte de aceasta, tatal şi mama sa, ţarani dimprejurul Padovei, îl vandusera unei capetenii de comedianţi, care, dupa ce l-a învaţat cateva jocuri, dandu-i multe ghionturi, batai şi rabdari, l-a luat cu dansul prin Franţa şi prin Spania, buşindu-l mereu şi lasan-du-l sa moara de foame.
Cand ajunsera la Barcelona baiatul ne mai putand sa rabde bataile şi foamea, ajuns fiind într-o stare vrednica de plans, fugi de la calaul sau şi alerga la consulul Italiei, ca sa ceara ocrotire. Acesta, mişcat de nenorocirea lui, porunci sa-l îmbarce pe acel vapor şi-i dete o scrisoare catre prefectul din Genova, pe care îl ruga sa trimita pe baiat la parinţii sai, la acei parinţi care îl vandusera ca pe o vita! Bietul baiat era slab şi zdrenţaros! Îi detera loc într-o cabina de clasa a II-a. Toţi se uitau la el cu mila şi-i faceau tot felul de întrebari, dar el nu raspundea nimanui. S-ar fi zis ca el, pe toţi îi ura şi îi dispreţuia, aşa de tare îl înasprisera bataile şi lipsurile.
Cu toate acestea, trei calatori izbutira sa-i dezlege limba prin multa staruinţa şi multe întrebari. Baiatul îşi povesti viaţa îndrugand cateva cuvinte aspre, unele veneţiene, altele franceze şi spaniole.
Calatorii aceia nu erau italieni, totuşi îl înţelesera, şi pe de o parte, cuprinşi de mila, pe de alta, cam chefuiţi de vin, glumira cu el şi, îndemnandu-l sa le mai spuna cate ceva, îi detera bani. Tocmai atunci intrau în salon alţi calatori, domni şi doamne, şi ei, ca sa se arate şi mai darnici, mai scoasera parale şi i le azvarlira baiatului pe masa, ca sa sune, zicandu-i: „Mai ia-i şi pe aceştia”. Baiatul baga banii în buzunar, le mulţumi cu jumatate de gura, într-un chip cam stîngaci zambind acum pentru întaia oara.
Apoi se repezi la culcuşul sau, trase în graba perdeaua şi ramase liniştit, gandindu-se la nevoile ce întampinase pana aici şi la norocul ce dadu peste el. Cu banii aceştia putea sa cumpere ceva bun de mancare, caci de doi ani rabda de foame. Ajungand la Genova, ar putea sa-şi cumpere o haina, caci de doi ani era îmbracat numai cu zdrenţe; putea asemenea, ducandu-i acasa, sa fie primit de parinţii sai ceva mai bine, de cum ar fi fost daca venea cu mana goala. Acei bani erau pentru dansul o mica avere; el se bucura numarandu-i pe ascuns, dupa perdelele cabinei.
Cei trei calatori, aşezaţi la o masa din mijlocul salii, beau şi povesteau despre calatoriile lor, despre ţarile ce strabatusera şi din vorba în vorba ajunsera sa povesteasca şi despre Italia. Unul din ei începu sa se planga de hoteluri; un altul, de drumurile de fier; şi cateşitrei, înfierbantandu-se, începura sa vorbeasca rau despre toate. Unul ca i-ar placea mai bine, sa calatoreasca în Laponia; un altul spunea ca nu gasise în Italia decat hoţi şi pungaşi; un al treilea adauga ca slujbaşii italieni nu ştiu nici macar sa citeasca.
„Un popor ignorant!” zise cel dintai. „Murdar” adaugase al doilea. „De tal…”, striga cel de-al treilea; voia sa zica talhari, dar n-apuca sa-şi sfarşeasca vorba, şi o ploaie de gologani cazu asupra lor, rostogolindu-se de pe masa pe jos cu un zgomot asurzitor. Cateşitrei se ridicara furioşi, se uitara în sus şi mai primira înca un pumn de gologani în obraz.
-Luaţi-va banii înapoi! zise micul padovan cu dispreţ, scoţandu-şi capul de dupa perdeaua cabinei. Eu nu primesc pomana de la cei care îmi ponegresc ţara!
