tradusă în românește de Li Iu-Giu
Povești nemuritoare nr. 15, Editura Ion Creangă, București, 1972
Un țăran trăgea de funie bivolul, mergând să-și are pământul cu plugul. Dar ogorul lui era plin de apă, de noroi, încât îi ajungea bivolului până la burtă, și bietul animal înota sleit.
A trecut o jumătate de zi, și au reușit să lucreze abia o palmă de pământ. Atunci țăranul, supărat și furios, cu sudoarea șiroind pe față și pe tot corpul, a ridicat bâta să lovească bivolul, și mânios îl ocăra:
— Neputincios ce ești, îți trebuie jumătate de zi ca să ridici o copită. N-ai văzut ce repede aleargă, și ce puternic este, tigrul? De ce nu iei exemplul lui?
Atât de mult l-a ocărât și lovit pe bietul bivol, încât acesta nu a mai putut să tacă și i-a răspuns:
— Câtă putere are un tigru? Eu sunt mult mai capabil decât el!
Țăranul nu l-a luat în seamă, și a continuat să-l ocărască.
Bivolul, supărat, a zis:
— Nu înțeleg de ce mă disprețuiești, și de ce te porți astfel cu mine? Hai să mergem la tigru, și să mă întrec cu el.
A doua zi, dis-de-dimineață, țăranul s-a dus cu bivolul la peștera tigrului. Simțind miros de bivol, tigrul a ieșit dintr-un salt afară, rânjindu-și fioros colții, dorind să facă o masă copioasă din bietul bivol. Dar bivolul, liniștit, își mișca coarnele mari, puternice și îndoite ca o seceră, spunându-i:
— Tigrule, tigrule, am venit să te anunț că vom lupta pe viață și pe moarte, și să știi că dinții tăi sunt prea tociți ca să se înfigă în pielea mea groasă. Du-te să-ți ascuți trei zile dinții, și eu mă voi duce să-mi ascut coarnele trei zile, și apoi ne vom lupta.
Tigrul a scos un răcnet puternic și s-a întors în peșteră. Și, timp de trei zile, și-a ascuțit dinții, care ajunseseră să taie ca niște cuțite. Dar bivolul doar o zi și-a ascuțit coarnele, iar două zile a adunat paie și fân, cu care și-a învelit trupul în câteva straturi. Apoi s-a dus la ogorul stăpânului, s-a rostogolit în noroi, și s-a făcut negru și lucios, că nu se mai deosebeau paiele cu care se învelise.
A venit ziua de luptă și întâlnirea cu tigrul la locul stabilit. Văzând atâta noroi pe bivol, tigrul l-a întrebat:
— Unde ai căzut, de te-ai murdărit în așa hal?
Bivolul i-a răspuns:
— În toiul verii, cine suportă căldurile astea mari? În fiecare zi mă duc să fac baie în mlaștină. Așa e obiceiul meu, și toată lumea știe.
Tigrul a holbat ochii, l-a cercetat câteva clipe și nu i s-a părut nimic suspect, doar că bivolul arăta mai gras decât acum câteva zile. Își spunea bucuros în sinea lui:
„Ce bine, eu voi fi mai iute, îl voi învinge, și voi avea o masă bogată.”
— Tigrule, tigrule, porcii și oile poți să le mănânci, dar mie nu poți să-mi atingi nici un fir de păr! zise bivolul, ca să-l provoace.
Dar tigrul îi răspunse încrezut:
— Și acum trei zile, cu dinții tociți, și tot puteam să te mănânc, dar acum, când am dinții mai ascuțiți, crezi că nu pot?
— Bine, zici că ești puternic, spuse bivolul; întâi eu stau jos, și îți dau voie să mă muști de trei ori. Dacă, însă, nu mă vei omorî, atunci am eu dreptul să te împung de trei ori cu coarnele.
Tigrul a răcnit și a încuviințat. Dintr-un salt, cu gura larg deschisă, s-a repezit să-l sfâșie pe bivol; încercă să muște de trei ori. Cu fiecare mușcătură, bivolul parcă se făcea mai mic. Pierdea din putere, și tigrul credea că bivolul a murit.
Dar, cum tigrul n-a mușcat din carnea bivolului, ci doar din paiele și noroiul de deasupra, nu l-a rănit de loc. După cele trei mușcături, bivolul a sărit în picioare și, din răsputeri, l-a rănit pe tigru în burtă; a doua lovitură i-a frânt șira spinării, iar a treia i-a adus moartea.
Toate fură văzute de stăpân, și în sinea lui acesta lăuda curajul și înțelepciunea bivolului. De atunci, țăranul l-a prețuit și iubit; nu-l mai certa, și nu-i mai spunea animal neputincios. Deși bivolul nu este atât de iute ca cerbul sau calul, el este foarte folositor oamenilor, iar ei, la rândul lor, îl prețuiesc.