Într-o oarecare ţară trăia un preot pe nume Vasili. El avea o fiică pe care o chema Vasilisa Vasilievna. Vasilisa purta straie bărbăteşti, călărea, trăgea cu puşca şi se purta ca un băieţoi, aşa că puţini ştiau că-i fată şi nu bărbat şi de aceea oamenli îi spuneau „Vasili Vasilievici”, mai ales că-i plăceau votca şi cele ce nu li se potriveau deloc fetelor. Iată că, odată, ţarul Barhat (aşa se numea stăpânul acelei ţări), plecând la vânătoare, a întâlnit-o pe Vasilisa Vasilievna. Aceasta, îmbrăcată în straie bărbăteşti, plecase şi ea călare la vânătoare. Ţarul şi-a întrebat slujitorii:
— Cine-i acest tânăr?
Unul din slujitori îi răspunse:
— Acesta, stăpâne, nu-i un bărbat, ci o fată. Ştiu eu bine. Este fiica preotului Vasili şi se numeşte Vasilisa Vasilievna.
De îndată ce s-a îmtors la palat, ţarul i-a scris carte preotului Vasili prin care ii cerea să-l trimită la el pe fiul său Vasili Vasilievici, să-i fie oaspete la masă. Iar el s-a dus la o bătrână vrăjitoare şi a început s-o descoasă cum ar putea afla el dacă VasiliV Vasilievici este într-adevăr fată. Vrăjitoarea îi spuse:
— În sala de primire să atârni pe peretele din dreapta un gherghef, iar pe cel din stânga nişte puşti. Dacă ea este Vasilisa Vasilievici, atunci va fi atrasă de arme.
Ţarul a ascultat de sfatul bătrânei vrăjitoare şi le-a poruncit slujitorilor să atârne ghergheful pe peretele din dreapta, iar pe cel din stânga nişte puşti.
De îndată ce a primit cartea de la ţar, preotul Vasili i-a arătat-o fiicei sale. Fără să stea pe gânduri, Vasilisa Vasilievna s-a dus la grajd, a pus şaua pe un cal sur, l-a încălecat şi a zburat ca vântul la palat.
Ţarul Barhat a întâmpinat-o. Ea s-a închinat cu evlavie, a făcut plecăciuni adânci în toate cele patru colţuri, l-a salutat cu politeţe pe ţar şi, condusă de acesta, a intrat în sala de primire. S-au aşezat la masă, apoi au început să se plimbe prin palat. Cum a dat cu ochii de gherghef, Vasilisa a început să-l ocărască pe ţar.
— Ce-i cu prostia asta? l-a întrebat ea pe Barhat. În casa tătucului meu nici pomeneală de asemenea fleacuri femeieşti, dar în palatul tău împărătesc văd că-s la mare cinste!
După aceea şi-a luat rămas-bun de la ţar şi a plecat acasă. Ţarul n-a putut afla dacă ea era fată cu adevărat.
Peste vreo două zile, ţarul Barhat i-a trimis părintelui Vasili o altă carte, cu rugămintea de a-i da voie fiului său Vasili Vasilievici să vină la el. Când a auzit acest lucru, Vasilisa Vasilievna s-a dus la grajd, a înşeuat calul sur şi a întins-o drept la palatul ţarului Barhat.
Ţarul a întâmpinat-o în pragul palatului. Ea s-a închinat cu evlavie, şi-a făcut cruce aşa cum scrie la carte şi s-a înclinat către cele patru colţuri. Ţarul Barhat, la sfatul vrăjitoarei, a poruncit să se aducă la masă terci în care se amestecaseră boabe de mărgăritar. Vrăjitoarea i-a spus că dacă cel invitat la masă este femeie, va pune mărgăritand în palmă, iar dacă e bărbat, îl va azvârli cât colo.
A venit vremea cinei. Ţarul s-a aşezat la masă, iar în dreapta sa a poftit-o pe Vasilisa Vasilievna. Au început să mănânce şi să bea. La urmă de tot, li s-a adus terciul. La prima înghiţitură, Vasilisa a simţit în gură mărgăritarul, l-a zvârlit sub masă împreună cu terciul și a început să-l certe pe Barhat:
— Ce porcărie aţi pus terciul ăsta? La tătucul meu casă nu se pomenesc asemenea fleacuri femeieşti, dar la ţarul Barhat ele se pun până şi în mâncare!
Şi-au luat rămas-bun şi s-au despărţit. Vasilisa a plecat acasă. Ţarul n-a putut afla nici de data asta dacă a stat la masă cu o fată sau cu un bărbat şi murea de curiozitate să afle adevărul.
După alte două zile, ţarul Barhat, la îndemnul bătrânei vrăjitoare, a poruncit să se pregătească baia. Vrăjitoarea i-a spus că dacă oaspetele este Vasilisa Vasilievna, nu va intra în baie cu ţarul.
Baia a fost pregătită. Tarul i-a trimis o altă carte preotului Vasili ca să-i dea voie fiului său Vasili Vasilievici să vină la el în vizită. De îndată ce a aflat această veste, Vasilisa Vasilievna a alergat degrabă la grajd, şi-a înşeuat calul cel sur şi s-a dus gionţ la palatul lui Barhat.
Țarul a întâmpinat-o la intrarea principală. Ea l-a salutat cu politeţe, s-a închinat cu evlavie, s-a aplecat adânc spre cele patru colţuri, s-a aşezat cu ţarul la masă şi a început să mănânce şi să bea cu el.
După masă, ţarul îi spuse:
— N-ai dori, Vasili Vasilievici, să mergi cu mine la baie?
— Cu mare plăcere, înălţimea Ta! i-a răspuns Vasilisa Vasilievna. N-am mai fost de mult la baie şi sunt grozav de dornic să mă răsfăţ în abur!
S-au dus la baie şi, până când ţarul s-a dezbrăcat în antreu, ea a şi terminat cu spălatul şi a ieşit afară.
Barhat nici în baie n-a dovedit s-o prindă. Vasilisa Vasilievna, ieşind din baie, i-a scris ţarului un bilelel, pe care l-a încredinţat slugilor să i-l dea când va ieşi din baie şi el. În acel bileţel era scris:
„Eşti o cioară nenorocită, ţarule Barhat! Nu ai fost în stare să prinzi şoimul în grădina ta! Iar eu nu sunt Vasili Vasilievici, ci Vasilisa Vasilievna”.
Ţarul Barhat a rămas cu buza umflată, iar Vasilisa Vasilievna a rămas isteaţă şi de neînţeles.