În familia lui A-san erau numai două persoane: A-san și soția lui. Din zori și până-n noapte soții lucrau, dar trăiau în sărăcie, de azi pe mâine, și așa își duceau zilele fără să fie mulțumiți.
Într-o zi, în preajma Anului Nou, A-san a intrat la vecinul bogat și a privit cu jind la familia vecinului care era în toiul pregătirilor pentru sărbători, făcea plăcinte rotunde, făcea brânză din soia, prăjea carne.
A-san s-a întristat, amintindu-și că acasă nu avea nici măcar un pumn de boabe. Se înapoie trist acasă și îi spuse soției:
— Vecinii pregătesc tot felul de bunătăți pentru Anul Nou, iar noi nu avem nici din ce să facem brânză de soia. Cu ce vom face praznicul pentru strămoși?
— Așa e! Dacă nu vom avea grijă de strămoși, e rău. Trebuie neapărat să facem ceva, îi răspunse soția.
Amândoi se tot frământau și deodată soția îi zise:
— Știu ce avem de făcut. Poți să te prefaci că ești mort? Dacă vei putea, atunci vom avea bunătăți de sărbători.
— Nu înțeleg – s-a mirat A-san – pentru ce să mă prefac mort?
— Bine, răspunse soția, vei înțelege. Iar acum ascultă ce trebuie să faci. Mâine, înainte de a se lumina, culcă-te lângă prag și prefă-te că ai murit. Voi chema călugărul, care va veni cu siguranță. Vei vedea cât îl voi păcăli de bine.
A-san nu înțelese o iotă, dar se hotărâ să-și asculte soția.
Călugărul demult pusese ochii pe soția lui A-san și aștepta cu nerăbdare să moară A-san.
A doua zi, A-san făcu așa cum îi spuse soția: se culcă lângă ușă, se acoperi cu plapuma, iar alături puse bastonul de bambus – părea mort într-adevăr.
Călugărul veni curând și aduse cu el multă carne de porc, brânză de soia, vin, iar sub braț ținea cartea sfântă, pentru a-i citi lui A-san rugăciunile celor plecați în viața de-apoi și să-i facă pomenirea.
Soția lui A-san plângea și se văita jalnic:
— Ah, sărmanul meu soț, cui m-ai lăsat? Oare niciodată nu te vei mai întoarce? Vai, sărmana de mine. Cui îi va fi milă de mine? Cine mă va mai mângâia?
Călugărul o auzi și crezu că spune așa ca să priceapă el. Deschise cartea și începu să citească:
— Amitofo, Amitofo! [Amitofo, unul din numele lui Buda.] Cui îi va fi milă de ea? Mie îmi va fi milă.
– Amitofo, Amitofo! Cine o va mângâia? Eu o voi mângâia.
Și, în timp ce citea îi făcea cu ochiul soției lui A-san, dar ea continuă:
— O, scumpul meu soț, întoarce-te și bate-l pe acest călugăr prost și păcătos.
A-san, cum auzi vorbele soției aruncă plapuma cât colo, luă bățul și începu să dea în călugăr. Călugărul abia reuși să o ia la sănătoasa. Toate bunătățile i-au rămas lui A-san și soției lui, care au petrecut în veselie Anul Nou.
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze), Editura Ion Creangă, București, 1979
