Toate acestea s-au întâmplat în anii Horeki 1.
Zice-se că odată, de la țărmul insulei Mațumae 2 se desprinse o corabie cu pânze. Pe puntea ei se aflau șapte oameni, în frunte cu cârmaciul Magosuke. Se întorceau cu toții, acasă, la Niigata.
A treia zi, în zare începu să se legene insula Sado, iar în stânga ei corăbierii văzură țărmurile natale. Când, deodată, se iscă pe neașteptate furtuna. Marea începu să fiarbă cu vârtejuri mari. Se părea că dintr-o clipă într-alta micul vas cu pânze va fi răsturnat și zdrobit. Marinarii începură să strângă repede pânzele. Însă marea clocotea tot mai înverșunată. Cârmaciul Magosuke strigă:
— Aruncați încărcătura peste bord! Tăiați catargele!
Dar în clipa aceea se năpusti asupra lor un val înalt până la cer. Talazul se prăvăli tunând peste corabie. Cârma se despică în două, iar corpul corăbiei fu prefăcută în țăndări. Marinarii fură târâți în adânc, slujind drept hrană peștilor. Dintre ei, Magosuke, izbuti să se agate de o scândură.
Marea îl purtă departe pe Magosuke, care se agățase de-o biată rămășiță. Vântul și ploaia îl orbeau. Când în când, ridicat pe creasta unui val, privea deznădăjduit în depărtare, doar, doar va zări vreo pânză de corabie.
Ziua se apropia de sfârșit, începu să se întunece. Talazurile veneau unul după altul, ca o turmă de balene uriașe, îl săltau pe coamele lor, apoi iarăși îl prăvăleau în adânc. Magosuke putea să ghicească încotro îl duce puhoiul, în ce parte se află țărmul mântuitor și încotro plutea. Se lăsă noaptea și nicio corabie nu-i ieșise în cale.
Abătut și sleit de puteri, Magosuke ba îl implora pe zeul Kompira 3 să-i izbăvească viața, ba îi făcea făgăduieli zeului Hahika 4. Încleștat de scândura lui șubredă, se înălța pe coamele amețitor de înalte ale valurilor, apoi iar se prăbușea în genunile întunecoase. De fiecare dată i se părea că i-a sosit sfârșitul, dar un talaz și mai puternic îl smulgea din hăuri, ridicându-l deasupra.
Când Magosuke își pierduse aproape orice speranță, auzi deodată o voce puternică:
— Tăiați catargele! Aruncați încărcătura peste bord! Țineți bine cârma!
Chiar înspre el, din bezna nopții venea o corabie.
Adunându-și ultimele puteri, Magosuke strigă:
— Salvați-mă, mă înec!
Deodată, corabia se sfărâmă aproape cu totul. Vreo zece oameni din echipaj se agățau de resturile ei, urlând cu disperare.
Oamenii aceștia nu semănau cu cei vii. Erau scheletici, cu fețele vinete, iar trupurile lor se desprindeau ca niște umbre tulburi din mijlocul acelei întunecimi de iad, în care se părea că ochiul nu poate străbate. Corabia însăși părea o plăsmuire de negură, dar care nu se contopea cu ea.
Țipătul se stinse pe buzele lui Magosuke. Corabia trecu prin dreapta lui, îndepărtându-se cu repeziciune. Deodată răsună tânguirea înfiorătoare a mai multor glasuri:
— „A-a-a-a-a-a-a!”
În clipa următoare corabia fu complet prefăcută în țăndări, iar oamenii agățați de ea se topiră parcă. Strigătele conteniră. Numai valurile mugeau îngrozitor..
„A fost o corabie fantomă!” își zise Magosuke, aducându-și aminte toate poveștile înfricoșătoare pe care le auzise despre ea. Era bucuros că a rămas din nou singur pe întinsurile mării.
Deodată, strigătele răsunară din nou:
— Tăiați catargele! Încărcătura peste bord! Țineți bine cârma! Vai, pierim!
Și corabia fantomă se ivi iarăși din ceață, cu oamenii care se agățau de ea, cerând ajutor iar un val puternic o izbi, nimicind-o cu totul. Din nou izbucni tânguirea aceea dureroasă, atât de cumplită, încât se părea că nimeni n-o poate auzi de două ori fără să-și piardă mințile.
Vedenia pieri. Doar valurile mai vuiau, amenințător.
Dar nu apucă Magosuke să-și tragă sufletul, că vântul aduse iarăși până la el strigătul groaznic:
— Tăiați catargele! Marfa peste bord! Țineți cârma!
Și totul se petrecu aidoma ca întâia oară: porunci, rugăminți, chemări, blesteme; ultimul vaier al celor ce piereau…
Oare când se vor sfârși toate acestea? se întreba Magosuke cu inima strânsă. Își simțea cugetul gata să i se despartă de trup, dar nu-și descleșta mâinile de pe scândura lui, ținându-se mereu deasupra apei.
În sfârșit, iată că începu să albească de ziuă. O dată cu cele dintâi raze, corabia fantomă dispăru pentru totdeauna. Vântul și ploaia se mai domoliră, valurile așijderea. Trei zile rătăci Magosuke pe întinderea mării, mai mult mort decât viu. Era sfârșit de oboseală și de foame. Privirea i se împăienjenea, mâinile îi amorțiseră. La ce mai putea nădăjdui?
Viața începuse să-l părăsească. Deodată, văzu ceva strălucind pe apa mării. Deasupra valurilor se legăna o legătură de paie. Magosuke o apucă și scotocind în ea găsi o punguță de pânză în
care erau două șiraguri de ardei roșii, uscați. Magosuke mâncă cei zece ardei și simți că-și mai vine în fire.
Nu după multă vreme, îl zări o corabie cu pânze care trecea pe- acolo. Marinarii îl scoaseră din valuri și-l aduseră cu bine în golful Niigata, la țărmul natal.
1 Anii Horeki – perioada 1751-1764.
2 Mațumae – denumirea unei localități și a zonei de vest a actualei insule Hokkaido (fostă Ezo), administrată de clanul Mațumae cu reședința în această localitate. Insula Hokkaido este situată în partea de nord a insulei Honșiu.
3 Kompira (Kumbhira) – zeitate budistă – protector al navigatorilor. Neptun al japonezilor.
4 Hahika – zeitate șitoistă venerată în Niigata.
