Primăvara cocorii zboară în șir sau în formă de „V”, de la miazăzi către miazănoapte. Toamna, cocorii formează un șir drept sau în formă de „V”, zburând dinspre miazănoapte către miazăzi. În fiecare an sunt în căutarea unui loc pentru iernat. Este ciudat cât pot zbura de ordonat în cârduri. Dacă privim viața lor mai îndeaproape, vedem că nu e chiar atât de ciudat.
La început cocorii nu zburau în cârduri. Toată ziua se împrăștiau după hrană, noaptea frânți de oboseală dormeau pe malul râului, în tufișuri, în stufăriș. În fiecare noapte un cocor stătea de pază. Cocorii bătrâni știu bine că ziua se avântă cât mai sus, că au privirea ageră și nu pot fi ochiți de vânători. Noaptea însă sunt cu toții frânți de oboseală și dorm duși, iar vânătorii folosesc acest prilej ca să-i împuște.
Cocorii sunt pățiți, de aceea întotdeauna unul dintre ei stă de pază. Am să istorisesc povestea unui cârd de cocori dintr-o familie. Cocorul bătrân era cel care îi conducea, zburând din zori până seara și dormind noaptea pe malul râului, în tufișuri. Bătrânul, înainte de a se duce la culcare, trimitea un cocor de pază. Era neliniștit și dădea întruna sfaturi străjerului acestuia:
— Azi e rândul tău să faci de pază până în zori; să nu cumva să ațipești, să ai auzul ascuțit, privirea pătrunzătoare; dacă auzi pași, dacă vezi flăcări, să dai repede din aripi și să țipi, ca să ne trezim toți și să zburăm cât mai repede.
Cocorul de pază a zis nerăbdător:
— Bunicule, să n-ai nici o grijă. Du-te și te culcă! Știu ce am de făcut.
— Știu că știi, dar ești tânăr și până acum n-ai pățit-o, trebuie să fii atent.
— Am să fiu atent! Ce mai trebuie să fac? Tot timpul același lucru! Cine nu știe? Sunt vorbe de prisos.
Bătrânul n-a mai zis nimic, s-a dus la culcare lângă întreaga familie. Era la sfârșitul toamnei și începutul iernii. Noaptea nu numai că era rece, dar era și înnorată, bătea tare vântul și începuse să ningă.
Cocorul de pază străjuise o jumătate de noapte, era obosit, somnoros, înghețat. Văzând că întreaga familie doarme dusă, se gândea cu invidie: „Ce ghinion am, ce vreme rea, tocmai când mi-a venit mie rândul”. Uitându-se la cer și-a zis: „În curând se va lumina de ziuă, iar vremea este atât de rea. Vor veni oare vânătorii? Am păzit atâtea nopți și nu s-a întâmplat nimic. Cum o să se întâmple tocmai acum? Am păzit mai mult de jumătate de noapte. Ce bine ar fi să trag un pui de somn. Dacă nu dorm acum, când am să mai dorm?”
Zis și făcut. Cocorul de pază s-a frământat în fel și chip, dar pica de somn și a lăsat totul baltă și s-a culcat în tufiș.
În același timp vânătorii gândeau: „Cocorul de pază este foarte somnoros în zori. Când vremea este rea, cocorii nu dau prea multă atenție pazei.”
Vânătorii s-au folosit de acest prilej și și-au luat puștile. Orice lucru cere o chibzuială. Au venit la malul râului, s-au uitat în dreapta și în stânga și imediat au observat cârdul de cocori. Au fixat puștile într-un loc mai înalt și au ochit. A scăpat cu viață numai un singur cocor. Era chiar cocorul bătrân, care și când dormea se gândea la familie, de aceea dormea ca un iepure. Cum a auzit zgomotul, s-a trezit, dar n-a avut timp să-i trezească pe ceilalți, că împușcăturile se întețeau. Neavând încotro, a zburat îndurerat.
Cocorul bătrân a povestit nenorocirea tuturor cocorilor, cum din neatenția cocorului de pază a pierit întreaga familie.
De când au aflat această întâmplare, cocorii nu numai că întăresc paza în timpul nopții, dar au aflat și mijlocul de a zbura în șir drept sau în formă de V.
Linia dreaptă în care zboară înseamnă unu în limba chineză.
„V” înseamnă om.
Un singur cocor zboară în formă de linie întotdeauna. Mai mulți cocori zboară în formă de „V”, ca să se păzească de primejdii.
repovestire de Li Iu-Giu și Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 8, Editura Ion Creangă, București, 1974
