Într-o zi tigrul, însetat, a coborât din munte, la câmpie, să caute apă.
Auzind un orăcăit: „Oac, oac!” a tresărit mirat, zicându-și: „Cine oare să aibă o voce atât de puternică?” Căută-n dreapta, căută-n stânga și până la urmă dădu peste o broască.
— Ce ghemotoc mititel și ce voce puternică ai! râse tigrul mirat.
Broasca însă i-o întoarse supărată:
— N-ai de ce să mă disprețuiești. Așa mică cum sunt îmi merge bine: în fiecare zi mănânc câte unul de-al tău.
Tigrul se înfurie:
— Ține-ți gura, nevolnico, că te fac piftie dintr-o lovitură!
— Frate tigrule, se lăudă broasca, tu poți birui oricare alt animal, dar pe mine nu. Vorbești în vânt și te înfurii degeaba. Oricum, nu faci nicio ispravă. Într-o zi vino totuși să ne măsurăm puterile.
— Ba ni le încercăm chiar acum! zise tigrul mânios. Cel învins va fi mâncat imediat de celălalt.
Broasca, nemaiputând da înapoi, încercă să se salveze, câștigând un timp cu explicații:
— Frate tigrule, am cântat toată dimineața. Sunt atât de obosită, încât abia mă mișc. N-ar fi mai bine să lăsăm pe mâine?
— Bine, se învoi tigrul, dar dacă mâine nu vii, de mine nu scapi, te găsesc oriunde te-ai ascunde!
Și tigrul s-a întors spre munte.
Broasca a rămas însă foarte tristă. Se tot gândea ce să facă, dar nu vedea nicio scăpare. Când se perpelea ea mai rău, zări un bătrân venind pe drum. Îi sări înainte, îi spuse toată povestea și-l rugă s-o ajute. Bătrânul, după ce-o ascultă cu atenție, o sfătui:
— N-ai de ce să fii îngrijorată. Mâine, la întoarcere, tu să te așezi pe coada tigrului. Oricum va sări, oricum se va întoarce, coada tot în sus și-o ține. Și vei câștiga!
A doua zi a avut loc întrecerea. Mai întâi la sărituri în înălțime.
— Începem: Un, doi, trei!
Broasca, la „unu”, s-a așezat repede pe coada tigrului. Când a zis „trei” tigrul a făcut o săritură cât a putut, dar coada și-a săltat-o și mai sus. Deci broasca l-a întrecut.
Au hotărât să mai facă o încercare.
— Începem: Unu, doi, trei!
La „unu”, broasca s-a așezat iarăși pe coada tigrului. Când tigrul a sărit râul și-a săltat coada. Broasca a ajuns hăt, departe și tigrul a pierdut și de data asta. Atunci, de frică să nu fie mâncat, cum era înțelegerea cu broasca, tigrul s-a speriat și a luat-o la fugă spre munte. Pe când fugea de rupea pământul, i-a ieșit în cale un lup.
— Frate tigrule, de ce fugi așa tare? l-a întrebat lupul.
Tigrul a îngânat tremurând:
— Broasca vrea să mă mănânce!
— Nu se poate! zise lupul. Hai cu mine înapoi, o vom omorî numaidecât!
— Ba, când ai s-o vezi, ai să fugi și tu și o să mă lași singur cu ea.
— Dacă nu mă crezi, să ne legăm unul de altul de gât, i-a răspuns lupul, așa că n-o să ne mai putem despărți.
— Bine, așa merg!
Broasca, văzând pe tigru, a început să strige de răsunau văile:
— Tigrule, tigrule! Ai pierdut întrecerea, trebuie să te mănânc. Așteaptă să-mi ascut cuțitul și-ți jupoi pielea!
Tigrul, cum a auzit-o, a făcut stânga-mprejur și a luat-o la goană. Dar fiind legat de lup nu putea să fugă destul de repede. Atunci a început să se smucească și să tragă de sfoară până când l-a omorât.
Broasca însă era tare fericită că bătrânul i-a salvat viața. Dar, neștiind cine este bătrânul, s-a hotărât să-i răsplătească pe toți oamenii: a rămas pe câmp să mănânce insectele care distrug holdele.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967