Umblând prin pădure, tigrul a zărit o pasăre cântând și jucând de parcă toată lumea era a ei.
— Arătare cu picioare subțiri, ce tot țipi și țopăi? Poți cumva să te iei la întrecere cu mine? i-a spus tigrul privind-o pieziș.
— De ce râzi de unul mai mic? a strigat pasărea supărată. Hai să vedem cine joacă mai frumos pe crengile copacului.
„Nu-i mare lucru, și-a zis tigrul. Oricine știe să joace”.
Pasărea a început să salte ușoară și vioaie pe ramuri. Tigrul s-a cățărat în copac, a sărit pe o creangă, apoi pe alta și deodată s-a auzit: „Buf!” A căzut tigrul de mai-mai să-și frângă spinarea.
Plecând cu coada-ntre picioare, tigrul a ajuns la câmp.
Acolo a văzut un popândău care dormea cu burta la soare.
— Aoleu! Ce mai animal e și ăsta, care nici picioare n-are! zise tigrul batjocoritor.
— De ce râzi de unul mai mic? răspunse popândăul. Hai să vedem cine trece mai repede printre oameni?
Tigrul primi și porniră întrecerea.
Popândăul s-a strecurat repede prin mulțime, încât nimeni n-a izbutit să pună mâna pe el.
Când i-a venit rândul tigrului, oamenii au luat ciomege și ce au găsit mai la îndemână, au sărit la el și l-au bătut măr. Abia a izbutit tigrul să scape din mâna lor.
Obosit, supărat, abia trăgându-și sufletul, tigrul s-a trântit pe iarbă, la marginea unei mlaștini. Dar văzând un melc a uitat de cele două pățanii și a început să râdă de el:
— Aoleu! Așa ceva n-am văzut de când sunt. N-ai gură să mănânci, n-ai picioare să umbli, nu ești bun de nimic.
Melcul i-a răspuns liniștit:
— Frate tigrule, te poftesc să te iei la întrecere cu mine; să vedem cine trece mai repede mlaștina.
Tigrul s-a prins. „Din două salturi am și trecut dincolo, își făcu el socoteala în minte”. Și sigur de el mai zise: „Cum își închipuie melcul că m-ar putea întrece?”
— Hai!
Melcul a început să înoate încetișor. Tigrul, îngâmfat, a sărit cât a putut și a nimerit drept în mijlocul mlaștinii, unde s-a împotmolit. Cu cât se zbătea să iasă afară, cu atât se împotmolea mai rău. Între timp melcul l-a și întrecut. Supărat, tigrul și-a mai adunat o dată puterile și a încercat din nou să sară, dar s-a cufundat mai tare, încât doar botul îi mai ieșea din apă.
Când melcul a ajuns la malul mlaștinii, a întors capul, dar nu se mai vedea nici urmă de tigru.
în românește de Ly Iu-Giu și Olga Stratulat
Rândunica gureșă (Povești populare chinezești),
Editura Tineretului, București, 1967