de Edmondo de Amicis
Anul a început cu o nenorocire. Azi dimineața, pe cand mergeam la școala, spuneam tatalui meu, ce ne zisese pro-fesorul, cand deodata vazuram o mulțime de lume grama-dita la poarta școlii. Tata zise îndata:
— Nu cumva sa se fi întamplat vreo nenorocire! Rau ar începe anul!
Abia am putut sa intram! Sala era plina de parinți și de copii, pe care profesorii nu izbuteau sa-i bage prin clase. Toți stateau cu fața întoarsa catre cancelaria directorului și din toate parțile se auzea zicandu-se: „Bietul baiat! Saracul Robetti!” Chipul gardistului și capul pleșuv al directorului se zareau pe dea-supra capetelor, în fundul cancelariei. Puțin dupa aceea intra un domn cu palaria înalta; se auzi șoptindu-se: „E doctorul!”
Tata întreba pe un profesor ce s-a întamplat.
— O roata a trecut peste piciorul unui baiat, raspunse acesta; și l-a frant! adauga un altul.
Un baiat din clasa a II-a, pe cand venea la școala prin ulița Dora- Gros-sa, vazu ca un baiețel din clasa 1 inferioara, scapat din mana mamei sale, cazuse în mijlocul strazii, tocmai cand era sa treaca un omnibuz. Baiatul alerga cu îndrazneala, apuca copilul, îl dete la o parte dar nu avu timp sa-și traga pi-ciorul destul de repede și roata omnibuzului îl calca. E baia-tul unui capitan de artilerie.
Pe cand ni se povesteau acestea, ne pomeniram cu o doamna, ca intra ca o nebuna în sala îmbrancind lumea: era mama lui Robetti. O alta doamna îi ieși înainte și se arunca în brațele ei plangand: era mama copilului scapat. Aman-doua se repezira în odaie și se auzi îndata un țipat sfașietor: „Pietro”, dragul mamei. În timpul acesta se opri o trasura la poarta și directorul ieși pe pragul ușii ținand în brațe pe baiatul ranit, care-și rezema capul pe umarul lui; era galben la fața și cu ochii închiși. Se facu o mare tacere, numai plansul bietei mame se mai auzea. Directorul, schimbat la fața, se opri puțintel, ridica pe baiat în sus cu amandoua mai-nile, ca sa-l arate mulțimii gramadite. Atunci, profesori, pro-fesoare, parinți, baieți: toți șoptira într-un glas:
— Sa traiești, Robetti, draga! El deschise ochii și întreba:
— Ce mi s-a facut ghiozdanul? Mama copilului scapat de primejdie i-l arata plangand și-i zise:
— Nu te teme, îl duc eu dragul meu îngeraș! Totodata sprijinea pe mama ranitului, care nu mai contenea din plans. Ieșira, așezara binișor baiatul în trasura și pornira; iar noi, cu toții, intraram prin clase în tacere.
