S-a întâmplat odată ca un samurai pornit la drum lung să poposească peste noapte în bordeiul unui țăran. Țăranul i-a pregătit așternutul și l-a întrebat:
— Dorește înălțimea voastră să se învelească astă-seară cu ceva mai călduros?
Samuraiul îl privi mândru și disprețuitor:
— Pesemne că voi, țăranii, v-ați deprins să vă răsfățați la căldură, ca niște nevolnici. Vechi ostaș, mi s-a întâmplat adesea să dorm sub cerul liber, pe orice vreme. Tocmai eu să mă tem de răcoarea nopții?
Spre dimineață dădu bruma și se lăsă un frig strașnic. Samuraiul se trezi dârdâind și clănțănind din dinți. Rabdă el cât rabdă, se zgribuli, se încovrigă, dar până la urmă îl deșteptă pe gospodar.
— Ascultă, omule, nu cumva ai șoareci în casă?
— Ba am, înălțimea voastră, am destui.
— Dar spune-mi, voi, țăranii, aveți grijă să spălați lăbuțele șoarecilor, seara, înainte de culcare?
Omul se scarpină în cap, uluit:
— Nici pomeneală, înălțimea voastră. Drept să spun, n-am auzit în viața mea despre un asemenea obicei.
— Așa, care va să zică. Atunci fă bine și acopere-mă mai repede cu ce ai la îndemână, ca să nu-mi murdărească șoarecii veșmintele de mătase.