Lângă Podul Retezat din Hangiou se afla odată o colibă. Stăpânul colibei se prăpădise și nu rămăsese decât soția acestuia Sung U-Sou sau cumătra Sung, fratele lui mai mic și un băiețel de doisprezece-treisprezece ani Siao Șu. Sung U-Sou era tânără și arătoasă și toți vecinii o îndemnau să-și refacă viața, dar ea nu putea să uite cum bărbatu-său îi lăsase cu limbă de moarte să aibă grijă de băiat, așa că refuza pretendenții unul după altul. Sung U-Sou avea grijă de Siao Șu ca de propriul ei frățior: tot ce avea mai bun de mâncare lui îi dădea, iar din veșmintele bărbatului ei îi croia haine călduroase. Dar și Siao Șu o ajuta cu tragere de inimă pe tânăra lui cumnată la toate treburile gospodăriei.
Sung U-Sou se scula cu noaptea în cap, îl lua pe Siao Șu și pleca cu o barcă veche pe lacul Și Hu să pescuiască pești și raci pe care-i dădeau pe orez și sare, și așa puteau să-și ducă zilele.
Dar într-o zi, din cauza vântului de pe lac, băiatul s-a îmbolnăvit. Sung U-Sou nu știa cum să se mai împartă, ori să meargă la pescuit, ori să trimită după doctor, ori să fiarbă leacurile, de abia de-și mai putea trage sufletul. Dar după puțin timp, Siao Șu parcă simțind necazurile fetei, s-a însănătoșit. Rămăsese, însă, cu o slăbiciune și lipsă de poftă de mâncare.
Sung U-Sou se tot frământa cum să facă și ce să dreagă astfel ca Siao Șu să aibă din nou poftă de mâncare. Și-a amintit că în copilărie părinții îi dădeau pește în sos dulce și acrișor, care și hrănește și deschide pofta de mâncare. A hotărât să-i pregătească și băiatului o asemenea mâncare.
Dar băiatul nici n-a vrut să audă de pește.
Sung U-Sou nu s-a lăsat și a zis:
— Am să gătesc peștele cum n-ai mâncat tu niciodată! Așteaptă puțin și ai să te convingi!
A pus apa la fiert, a curățat peștele, l-a fiert, a preparat sosul dulce-acrișor, l-a turnat peste peștele fierbinte și când totul a fost gata l-a îmbiat pe Siao Șu să mănânce. La început acesta de abia a luat o înghițitură, dar simțindu-i gustul, a luat castronul din mâinile cumnatei sale și cât ai clipi din ochi a mâncat tot peștele.
De atunci, în fiecare zi, Sung U-Sou oprea câte un pește pe care-l gătea pentru băiat. În curând Siao Șu s-a înzdrăvenit și a început să pescuiască din nou împreună cu cumnata lui.
Auzind vecinii că Sung U-Sou și-a vindecat cumnatul hrănindu-l cu pește în sos dulce și acrișor, au venit la fată să-i învețe și pe ei cum să gătească acest pește căruia i-au zis: „Peștele cumnatei Sung”.
Văzând aceasta că oamenilor le place din ce în ce mai mult peștele astfel gătit, s-a sfătuit cu băiatul, au economisit niște bani și au deschis o prăvălie unde vindeau pește în sos dulce-acrișor. Negoțul mergea destul de bine, în curând s-a dus vestea în tot Hangioul despre mâncarea de pește a cumetrei Sung de la Podul Retezat.
Într-o primăvară, un împărat din dinastia Sung se plimba cu barca-dragon pe lacul Si Hu, când la o adiere de vânt, dinspre Podul Retezat, a simțit o aromă de mâncare de pește cum nu mai mâncase niciodată. I-a întrebat pe curteni de unde vine mirosul, dar niciunul n-a știut să răspundă. Printre aceștia se afla însă și un demnitar din Hangiou, care a răspuns:
— Mărite împărate, mirosul vine de la cumătra Sung care vinde mâncare de pește cu sos dulce-acrișor, lângă Podul Retezat.
La care împăratul a răspuns:
— Negreșit trebuie să cunosc pe această femeie care știe să facă o mâncare atât de aromată!,
Și-a dat jos mantia împărătească, și-a pus haina de muritor de rând și a plecat la Podul Retezat. Când a ajuns acolo Sung U-Sou îmbrăcată cu haine simple albastre, cum au toate femeile, își servea mușterii. Dar hainele simple nu-i ascundeau frumusețea.
Împăratul a scăpat o exclamație văzând cât de frumoasă este și a zis:
— Mâncarea pregătită de tine miroase foarte frumos, dar nu mi-am închipuit că și stăpâna casei este foarte frumoasă.
Sung U-Sou s-a rușinat și n-a răspuns.
La început, împăratul nu se gândea să-i spună cine este, dar văzând cât de frumoasă este Sung U-Sou, nestăpânindu-se a zis:
— Fată frumoasă, fată frumoasă, locul tău nu este în această casă! Vino cu mine la palat!
Sung U-Sou supărată, a răspuns:
— La palat stau numai oamenii bogați, eu sunt o biată pescăriță, ce să fac eu acolo? Și apoi m-am hotărât să-mi trăiesc toată viața în coliba aceasta. Aici e locul meu.
Înfuriat, împăratul a zis:
— Fie! Dar acum vei merge cu mine pe barca-dragon să gătești peștele acolo.
Sung U-Sou, supărată, a răspuns:
— N-am ce să caut eu pe barca împărătească! Și nici înălțimea Ta la Podul Retezat!
Împăratul n-a mai avut încotro și s-a întors pe barca-dragon.
Împăratul a plecat supărat, Sung U-Sou se aștepta la tot ce era mai rău. Și-a strâns la repezeală lucrurile, l-a luat pe Siao Șu, s-au urcat într-o barcă și au fugit. După puțin timp au venit și oștenii împăratului, dar n-au mai găsit pe nimeni.
De atunci mâncarea de pește cu sos dulce-acrișor a început să fie din ce în ce mai cunoscută și căutată.
Poveste populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 27, Editura Ion Creangă, București, 1986
