La început toate animalele vorbeau. Lăcustele locuiau la câmpie și maimuțele au venit să le ceară locul, zicându-le:
— Voi sunteți mici, trebuie să locuiți în munți, noi suntem mari, trebuie să locuim la câmpie.
Lăcustele ziseră atunci:
— Strămoșii noștri au locuit la câmpie, de aceea și noi locuim la câmpie, nu ne mutăm în munți.
— Bine! ziseră maimuțele, nu ne dați ascultare. Să ne batem, și cine este mai puternic va locui în câmpie.
Neavând încotro, lăcustele încuviințară:
— Bine! Dacă vreți să ne batem, veniți mâine după-masă.
A doua zi, cum se lumină de ziuă, maimuțele, fiecare cu câte o bâtă, au coborât din munți. Când au ajuns la câmpie au strigat:
— Lăcustelor, unde sunteți? Veniți repede!
Lăcustele au răspuns:
— E prea multă rouă, nu ne batem, să așteptăm să iasă soarele.
În curând a ieșit soarele și de îndată ce roua de pe corpul lăcustelor s-a uscat, lăcustele au chemat maimuțele. Maimuțele au umplut câmpia și au strigat:
— Hai să ne batem!
Lăcustele le-au răspuns:
— Bine!
Lăcustele le-au sărit maimuțelor pe vârful nasului. O maimuță a spus prietenei sale:
— Dragă, pe vârful nasului tău stă o lăcustă; te rog să nu te miști, așteaptă să o omor.
A ridicat bâta și a lovit nasul prietenei, iar lăcusta a sărit repede. Maimuța care primise lovitura a murit pe loc. Lăcustele săreau de colo-colo, iar maimuțele, în urmărirea lor, loveau în toate părțile și se omorau unele pe altele. Nici o lăcustă nu a fost rănită. Până la urmă a rămas numai o maimuță. Lăcustele au întrebat-o:
— Unde vrei să locuiești, în munți sau la câmpie? La urma urmelor, cine este mai puternic?
Maimuța a răspuns cu amărăciune:
— Mi-e teamă de voi, nu vreau să mai cobor din munți.
Lăcustele au întrebat-o iar:
— Vrei să locuiești în munți sau la câmpie?
Atunci maimuța le zise răspicat:
— Am pierdut, nu voi locui niciodată la câmpie.
repovestire de Li Iu-Giu și Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 8, Editura Ion Creangă, București, 1974
