Leul şi şoricelul

Pe cât îţi stă-n putinţă, fii bun cu orişicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine,
Cum am s-arăt prin două exemple, de îndată, –
Atâta e în pilde povaţa de bogată.
Pornind să hoinărească prin lume, teleleu,
Chiţ-Chiţ se pomeneşte sub laba unui Leu.
De data asta craiul jivinelor s-abţine,
Şi-l lasă-n viaţă (fapta avea să-i prindă bine).
Cu toate că e anevoie
Să crezi c-o namilă ca el
Ar fi având cândva nevoie
De un pârlit de şoricel, –
Odată, Şoricelul, zărindu-l într-o plasă,
Răcnind, sărind zadarnic, dar neputând să iasă, –
S-apropie de plasă şi roade un ochete,
Făcând să se deşire, îndată, aţăria…
Răbdarea, deci, şi truda depusă pe-ndelete
Mai rodnice-s adesea ca forţa şi mânia.