Rezumat Lupul și cei șapte iezi, de Frații Grimm
Povestea „Lupul și cei șapte iezi” începe într-o căsuță modestă, aflată la marginea pădurii, unde trăia o capră cu cei șapte iezi ai ei. Capra era o mamă grijulie, atentă la tot ce se întâmpla în jur, pentru că știa că pădurea ascunde multe primejdii. Lupul, cunoscut de toți ca fiind viclean și flămând, pândea adesea gospodăriile animalelor mai slabe, așteptând un moment de neatenție.
Într-o zi, capra a trebuit să plece în pădure pentru a-și căuta hrană. Înainte de a pleca, și-a chemat iezii aproape și le-a vorbit pe un ton serios. Le-a spus clar să nu deschidă ușa nimănui cât timp ea nu este acasă, oricât de convingătoare ar fi vocea de afară. Le-a explicat că lupul știe să se prefacă și că singurul mod prin care o pot recunoaște este după vocea blândă și după laba ei albă. Iezii au ascultat cu atenție și au promis că vor fi cuminți și ascultători.
După plecarea caprei, nu a trecut mult timp până când lupul s-a apropiat de ușă. Flămând și nerăbdător, a bătut și a încercat să-și îndulcească vocea, spunând că este mama lor și că s-a întors cu mâncare bună. Iezii, însă, au recunoscut imediat vocea groasă și aspră a lupului și au refuzat să deschidă. L-au alungat spunându-i că mama lor nu vorbește așa.
Supărat că planul i-a fost descoperit, lupul s-a dus la un negustor și și-a cumpărat cretă. A mâncat creta pentru a-și face vocea mai subțire, sperând că astfel îi va păcăli pe iezi. S-a întors la ușă și a vorbit din nou, de data aceasta cu o voce mai blândă. Iezii au fost aproape convinși, dar și-au amintit de avertismentul mamei și i-au cerut să le arate laba. Când au văzut laba neagră a lupului, au înțeles că este o înșelătorie și nu au deschis.
Lupul, tot mai furios și hotărât, a mers la morar și l-a obligat să-i acopere laba cu făină, ca să pară albă. Apoi s-a întors pentru a treia oară la ușa iezilor. De această dată, vocea suna blând, iar laba părea albă. Iezii, mai ales cei mai mici, s-au lăsat păcăliți. Au deschis ușa, iar lupul a năvălit în casă.
Înspăimântați, iezii au încercat să se ascundă fiecare unde a putut. Unul s-a băgat sub masă, altul în pat, altul în sobă, altul în ceasul de perete, iar alții în dulap sau sub lighean. Lupul i-a găsit pe rând și i-a înghițit pe șase dintre ei. Doar cel mai mic, care se ascunsese bine într-un ceas, a scăpat nevătămat.
După ce și-a potolit foamea, lupul a ieșit din casă și, obosit, s-a întins să doarmă la soare. Între timp, capra s-a întors acasă. A găsit ușa deschisă și casa răvășită. Când a strigat după iezi și nu a primit răspuns, a fost cuprinsă de o mare durere. Din ascunzătoarea lui, mezinul a ieșit și i-a povestit tot ce se întâmplase, explicând cum lupul i-a păcălit.
Capra, deși îndurerată, nu și-a pierdut cumpătul. A pornit împreună cu iedul cel mic în căutarea lupului. L-au găsit dormind adânc, cu burta mare și grea. Din burta lui se auzeau zgomote slabe, semn că iezii erau încă în viață. Capra a adus foarfeca și, cu mare grijă, i-a tăiat burta lupului. Unul câte unul, cei șase iezi au ieșit teferi, speriați, dar în viață.
După ce i-a scos pe iezi, capra a pus pietre mari în burta lupului și a cusut-o la loc. Când lupul s-a trezit, a simțit o sete puternică și a mers la fântână să bea apă. Greutatea pietrelor l-a tras în jos, iar lupul a căzut în fântână, unde și-a găsit sfârșitul.
Capra și cei șapte iezi s-au întors acasă, bucuroși că sunt din nou împreună. De atunci, iezii au înțeles cât de important este să asculte sfaturile mamei și să fie atenți la cei care încearcă să-i înșele. Casa lor a redevenit un loc liniștit, iar primejdia lupului a dispărut pentru totdeauna.