Prostia omenească

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.         Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de …

Continuați să citiți

Ion Roată şi Cuza-Vodă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit …

Continuați să citiți

Popa Duhu

Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor, răspunzând îndesat …

Continuați să citiți

Inul şi cămeşa

Inul: – Ştii tu, cămeşă dragă, ce erai odată?         – Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeşă albă, cu care se îmbracă oamenii.         – Nu-i aşa! Ai fost …

Continuați să citiți

Cinci pâini

Doi oameni, cunoscuţi unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, şi celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc …

Continuați să citiți

Acul şi barosul

Acul: Moşule, de ce eşti zurbagiu? Te sfădeşti necontenit cu soră-ta nicovala, ţipaţi şi faceţi larmă, de-mi ţiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, şi nime nu-mi aude gura.         – Iaca, …

Continuați să citiți

Păcală

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om …

Continuați să citiți

Ivan Turbincă

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii …

Continuați să citiți