A fost odată ca niciodată, într-un sat din îndepărtata Japonie, un magazin de dulciuri. Toți copiii care veneau după bomboane intonau un cântecel nostim:
„O bomboană,
Două bomboane,
Trei bomboane…”
Într-o zi, o tânără femeie însărcinată, cu mersul agale, cu fața tristă și palidă, a trecut pe lângă magazin. În miez de noapte, la același magazin, s-au auzit câteva bătăi în ușă. Șeful magazinului a deschis ușa, iar în prag era frumoasa femeie însărcinată cu fața palidă. Ea a întins o monedă de 100 yeni și l-a rugat pe vânzător să-i vândă o bomboană. El a luat moneda și i-a dat o bomboană. A doua noapte, femeia a venit din nou să cumpere o bomboană. Fața ei era și mai palidă decât noaptea trecută.
Vânzătorul i-a dat bomboană și i-a spus:
— De acum încolo, te rog să vii ziua și nu noaptea.
Ea și-a cerut scuze rugându-l să-i vândă totuși o bomboană. Glasul îi era disperat, corpul slăbit, ochii stinși… Sleită de puteri, a treia noapte a venit iarăși cu fața de o paloare și mai accentuată.
Negustorul a întrebat-o:
— De unde vii? Ești străină de acest sat?
— Sunt venită aici doar de câteva zile, i-a răspuns femeia. Dar în timp ce-i răspundea, nu i se vedea fața, aceasta fiindu-i acoperită de părul lung, răsfirat și bogat.
Femeia a continuat să vină și în nopțile următoare. În a șaptea noapte, plângând și cu glasul stins i-a spus vânzătorului:
— Acum n-am bani, dar am nevoie de o bomboană.
Când omul a refuzat-o, femeia și-a desfăcut kimonoul, iar el surprins, i-a oferit de îndată bomboana cerută. Tânăra i-a mulțumit pentru bunătate. Curios, vânzătorul s-a hotărât s-o urmărească; de la magazine, ea a apucat pe drumul ce ducea la templul de la poalele muntelui. După ce a trecut de poartă, a luat-o pe lângă templu, îndreptându-se spre grădina acestuia, apoi a dispărut… În grădină se auzea glasul stins al unui bebeluș ce plângea. Omul a alergat la preotul templului și a povestit ceea ce a văzut și auzit. Apoi, împreună cu preotul a ieșit mergând pe urma femeii. Spre marea lor nedumerire și mirare au găsit în cale o mânecă de la kimonoul ei. Preotul a spus:
— Îmi amintesc de acest kimono. Acum o săptămână, o tânără doamnă m-a vizitat și mi-a zis că se simte rău cerându-mi îngăduința de a înnopta aici, pentru că nu avea bani să meargă la hotel. I-am permis ca în acea noapte să doarmă la templu. În seara aceea, ea mi-a spus că merge la părinții ei pentru a naște copilul și mi-a arătat niște hăinuțe frumoase de bebeluș. Din păcate, a doua zi am găsit-o moartă.
Neștiind cine este și de unde vine, i-am făcut slujba de înmormântare și am îngropat-o în grădină cu hăinuțele copilului și 6 monede a câte 100 de yeni. Surprins, omul l-a întrebat pe preot:
— 6 monede spuneți? Cu vocea tremurândă, omul l-a rugat pe preot să deschidă mormântul.
A doua zi, s-a făcut deshumarea și, în timp ce preotul spunea o rugăciune, au deschis sicriul din care s-a auzit un plânset.
— Dumnezeule! au exclamat cei doi.
În sicriu au găsit un bebeluș, îmbrăcat în hăinuțe frumoase, în brațele mamei moarte.
— Ea este cea care a venit să cumpere bomboane de la mine, zise negustorul.
— Văd că a pierdut o mânecă la kimono, adăugă preotul. În acel moment, bebelușul a început a plânge.
— Trăiește! Strigară deodată cei doi.
Preotul a luat copilul din sicriu și a zis:
— Mama lui îi dădea în fiecare zi câte o bomboană în loc de lapte. Am să-l iau să crească în acest templu.
Vestea despre această întâmplare neobișnuită s-a răspândit în toată Japonia, iar magazinul de dulciuri a devenit faimos și tot mai mulți oameni îi treceau pragul.
„O bomboană,
Două bomboane,
Trei bomboane…”
Au trecut anii, copilul a crescut, a devenit un băiat frumos și deștept care a studiat mult și a ajuns un renumit preot budist în Kyoto, vechea capitală a Japoniei.