Sus, deasupra casei mele,
E un sfat de rândunele;
Pe sârma de telegraf
S-a deschis mare conclav;
Pe stâlpii-nalţi, mai ales,
E-un adevărat congres;
Pe horn, ţigle, tencuială,
E-adunare generală;
M-au trezit cu noaptea-n cap,
De cip-cip nu mai încap;
Bat din aripi, strigă toate
Şi descriu prin aer roate;
Fac un cerc plin de avânt
Şi se înscriu la cuvânt
Ca să ţină sus şi tare
Câte-un discurs fiecare.
Şi nu e nici o mirare:
Chestiunea-i arzătoare,
Că-i pe ordinea de zi
Plecarea spre Miază-Zi
Şi oricare vrea acum
Să spună şi ce, şi cum,
Încât împrejur pe-o leghe
E-un vacarm fără pereche
Dar eu, drept să spun, mă mir
Că nu-i şi mai abitir,
Căci – vă gândiţi? – ele toate
Pleacă în străinătate!