Un soldat tinerel se întorcea de la război. Când colo, îi iese în cale o vrăjitoare urâtă de mama focului.
— Bună, oştene! Se vede dintr-o privire că eşti soldat adevărat! Vrei să câştigi atâta bănet, încât să-ti ajungă cu vârf şi îndesat?
— Mai încape vorbă? răspunse soldatul.
— Vezi colea sus scorbura ceea din copac? Urcă-te şi-ai să vezi că tulpina e găunoasă. Am să te leg cu o funie de mijloc şi ai să cobori pe acolo sub pământ.
— Ce să caut eu sub pământ? întrebă soldatul.
— Păi, să iei banii, răspunse vrăjitoarea. Când vei ajunge jos, vei vedea trei uși cu cheile în broască. Dacă o deschizi pe prima, vei vedea o ladă în mijlocul odaii, iar pe ladă un câine cu ochii cât nişte farfurioare. Să nu te sperii! Ia şortul acesta. Când intri în odaie, aşterne-l jos, ia câinele şi pune-l pe şort. Pe urmă deschide lada şi ia de-acolo bani de aramă cât ți-o pofti inima. Dacă vrei de argint, intră în odaia de alături. Acolo stă un câine cu ochii cât pietrele de moară! Pune-l iute pe şort şi ia bani cât poti duce. Dacă vrei bani de aur, intră în cea de-a treia odaie. Câinele care şade pe lada cu aur are nişte ochi cât două turnuri rotunde! Nici de acesta să nu-ți fie frica! Pune-l pe şort, apoi ia aur cât vrei!
— O fi cum zici, spuse soldatul. Dar tu ce vrei în schimb?
— Vreau să-mi aduci doar amnarul vechi, pe care l-a uitat bunică-mea acolo, zise vrăjitoarea.
Soldatul se învoi. El făcu întocmai cum îi poruncise vrăjitoarea. După ce-şi ticsi buzunarele, ranița, chipiul, ba chiar şi cizmele cu bani, strigă la vrăjitoare să-l tragă în sus. Ajuns afară, o ispiti pe vrăjitoare la ce-i trebuie amnarul.
— Nu e treaba ta! se răsti baborniţa. Ia-ți banii, şi pe-aici ți-i drumul!
Atunci soldatul scoase sabia şi-i tăie capul. Apoi porni spre oraş. Trase la hanul cel mai bun, comandă bucatele cele mai gustoase şi îşi cumpără hainele şi cizmele cele mai scumpe. Acum era un domn bogat şi luat în seamă. Orăşenii îi povestiră despre toate minunățiile din oraşul lor, despre regele care avea o fată nemaipomenit de frumoasă.
– Cum aș face s-o văd și eu? întrebă soldatul.
– Nimeni nu are voie s-o vadă, i se răspunse. Numai regele poate intra acolo. Fata locuiește într-un palat împrejmuit cu câteva rânduri de ziduri. Este păzită zi și noapte, căci s-a prorocit că prințesa se va mărita cu un soldat, iar regele nici nu vrea să audă de una ca asta!
Timpul trecea. Soldatul trăia în huzur, mergea la teatru, ieşea la plimbare, dădea bani celor săraci, dar până la urmă, îi irosi pe toți. Aşa că fu nevoit să se mute într-o cămăruță întunecoasă. Într-o seară, cum stătea bietul soldat pe întuneric, îşi aminti de amnar. Îl scoase din buzunar şi scapără o dată. În acecaşi clipă, în fata lui se înfătişă câinele cel cu ochii cât două farfurioare.
– Ce poruncești, stăpâne? întrebă el.
– Mare minune! făcu soldatul și îi porunci câinelui să-i aducă niste bani.
Câinele dispăru şi peste o clipă se întoarse cu o pungă de bani în gură. Acum pricepu soldatul ce amnar minunat avea.
Într-o noapte îşi zise: „Oare de ce nu poate nimeni s-o vadă pe prințesa cea frumoasă care stă închisă în palat? Ce-ar fi dacă mi-aş încerca norocul cu amnarul?….
Scăpără o dată şi apăru câinele cel cu ochii cât două farfurioare, şi soldatul îi porunci să i-o aducă pe printesă. Cât ai clipi din ochi, câinele se întoarse cu prințesa în spate. Ea dormea şi era aşa de frumoasă, încât soldatul nu se putu stapâni şi o sărută. După aceea, câinele o duse pe printesă înapoi la palat.
Dimineata, prințesa le povesti alor săi că a avut un vis foarte ciudat: parcă venise un câine şi o dusese în spate la un soldat, care a sărutat-o.
Regina porunci ca, în noaptea următoare, o doamnă de onoare să stea cu prințesa şi să nu-și ia ochii de la ea.
A doua noapte, soldatului i se făcu dor de prințesă şi-i porunci câinelui să i-o aducă din nou. Doamna de onoare se luă după câine și văzu unde a intrat. Ea făcu o cruce pe ușă, se înapoie acasă și se culcă liniștită.
La întoarcere, după ce o dusese pe prințesă la palat, câinele observă crucea de pe ușa hanului, și făcu câte o cruce pe ușile tuturor caselor din oraș. Dimineața, regele și regina se duseră să vadă unde fusese prințesa peste noapte. Însă oriunde se uitau, vedeau numai cruci pe toate ușile. Și atunci își dădură seama să-și pierd mințile de pomană.
A treia noapte, soldatul îndrăgostit până peste urechi de prințesă dori s-o vadă din nou și chemă câinele, poruncindu-i să i-o aducă. Însă regina, care era o femeie isteață, puse într-o punguliță nişte hrișcă, i-o prinse fetei la spinare şi făcu o găurică în ea, aşa cât să curgă pe drum, când o veni câinele s-o ia pe prințesă. Câinele nu văzu dâra de hrişcă. Dis-de-dimineată, împăratul se luă după ea, și-l găsi pe soldat. Dădu poruncă slugilor să-l bage la închisoare. Temnicerul veni degrabă şi-i spuse că va fi spânzurat. Bietul soldat se întristă peste măsură la auzul acestei veşti, însă îi păru şi mai rău că uitase amnarul acasă.
— Auzi, piciule?! strigă el printre zăbrele unui puşti care se juca afară. Du-te la han şi adu-mi din odaia mea amnarul, şi-ai să ai din partea mea un galben.
Când auzi de atâta bănet, băiețandrul alergă cât îl ţinură picioarele şi aduse amnarul.
Înainte de a fi spânzurat, soldatul rugă să i se îndeplincască ultima dorință: să-şi aprindă luleaua şi să fumeze.
Regele încuviință. Soldatul scoase amnarul, scăpără de trei ori şi, ca din pămănt, răsăriră cei trei câini uriaşi. Ei se năpustiră asupra curtenilor, îi înhăţară, pe care şi cum nimeriră, pe rege, pe regină, cu tot cu sfetnici şi judecători, și-i aruncară în înaltul cerului. Când căzură, praf şi pulbere se alese din ei.
Lumea adunată în piață îl făcu rege pe soldat. El ceru mâna prințesei și ea primi cu bucurie să fie regină.