Rezumat Lebedele, de Hans Christian Andersen
Elisa este o prințesă tânără și blândă, crescută alături de cei unsprezece frați ai ei. Toți se înțeleg foarte bine și trăiesc în liniște alături de tatăl lor, regele. După un timp, regele se recăsătorește cu o femeie care, deși pare frumoasă și liniștită la început, ascunde un suflet rece și crud. Noua regină îi alungă pe băieți și o trimite pe Elisa la țară, sperând astfel să o îndepărteze și să rupă legătura copiilor cu regele.
Crescând departe de familie, Elisa rămâne la fel de modestă și bună, iar frumusețea ei devine tot mai luminoasă. Când se întoarce la castel, regina încearcă să îi strice înfățișarea cu vrăji, astfel încât regele să nu o mai recunoască. Elisa este gonită din palat și pornește singură în lume, hotărâtă să își găsească frații.
Într-o zi, în apropierea unei păduri dese, Elisa întâlnește o bătrână care îi povestește despre doisprezece lebede albe ce se așază în fiecare seară lângă o stâncă. Copila merge într-acolo, iar când soarele apune, vede cum lebedele își scutură aripile și se transformă în bărbați tineri. Sunt frații ei. Blestemul pus de regină îi schimbă în lebede ziua, iar noaptea redevin oameni. Revederea este plină de bucurie, iar Elisa află cât de greu le-a fost să trăiască în zbor, mereu fugiți dintr-un loc în altul.
Frații îi arată Elizei insula unde se adăpostesc și îi povestesc că nu pot rupe vraja singuri. În acea noapte, Elisa are un vis în care o femeie din cer îi spune cum poate să își salveze frații: trebuie să adune urzici din pădurea întunecată și din cimitirul părăsit și să le transforme în cămăși dintr-o fibră aspră. Trebuie să lucreze în tăcere, fără să spună un singur cuvânt până ce toate cele unsprezece cămăși sunt gata. Orice vorbă rostită ar distruge totul. Elisa acceptă sacrificiul și începe munca dureroasă, suportând arsura urzicilor și oboseala de zi cu zi.
În timp ce lucrează într-o pădure, Elisa este găsită de un tânăr rege al ținutului vecin. Acesta o duce la castelul lui, uimit de frumusețea și bunătatea ei. O tratează cu grijă și în scurt timp se îndrăgostește de ea. Deși Elisa îl apreciază, nu renunță la misiunea ei și continuă să țese în ascuns cămășile de urzici, suportând durerea cu răbdare. Tăcerea ei îi intriga pe cei din jur, iar unii curteni încep să creadă că tânăra ascunde ceva necurat.
O femeie din castel, geloasă pe atenția pe care regele i-o poartă Elizei, o acuză că ar fi vrăjitoare. În lipsa apărării cuvintelor, Elisa pare vinovată. Este dusă la judecată, iar oamenii cer pedepsirea ei. Regele ezită, dar dovezile par să o închidă într-o situație fără ieșire. Chiar și așa, Elisa nu renunță la cămășile ei, care sunt aproape terminate.
În ziua execuției, ea este dusă într-un căruț spre locul de pedeapsă, dar duce cu ea sacul în care a lucrat toate cămășile. Frații ei, schimbați în lebede, apar pe cer chiar atunci. Elisa aruncă peste ei cămășile, una câte una, iar vraja se rupe. Ultimul dintre frați rămâne cu o aripă de lebădă în loc de braț, deoarece cămașa lui nu a fost completă, dar blestemul este, în mare parte, învins.
Elisa își recapătă vocea și spune tot adevărul. Mulțimea își dă seama că fata este nevinovată, iar regele, plin de recunoștință, o ia de soție. Frații sunt liberi, iar familia se reunește după suferințe lungi. Povestea se încheie într-o lumină liniștită, cu Elisa fericită alături de cei dragi, după un drum plin de curaj, tăcere și iubire statornică.