Departe, departe

       Sub castanii din via părăsită, mai mulţi copilaşi, în cămăşi albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, şi povesteam.         O fetiţă …

Continuați să citiți

Norocul dracului

        – Ba e noroc!         – Ba nu e noroc!         – Ba e noroc, muiere!         – Ba nu e, mă omule, nu!         – Adică, nu muncesc eu, …

Continuați să citiți

Palatul de cleştar

Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.         Tot …

Continuați să citiți

Neghiniţă

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu …

Continuați să citiți

Rodul tainic

A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea …

Continuați să citiți

Zâna Zorilor

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti.         A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât …

Continuați să citiți

Stan Bolovan

Au fost odată, într-o margine de sat, un om, pe nume Stan, şi muierea lui. Ea era tristă mereu şi degeaba încerca soţul ei să afle de ce, că ea …

Continuați să citiți

Floriţa din codru

A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti.         În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de ţară, pe unde umblă şi trece împăratul …

Continuați să citiți

Spaima zmeilor

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine …

Continuați să citiți

Ileana cea şireată

A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie şi mai frumoasă, iar cea mai tânără, Ileana, atâta de frumoasă încât …

Continuați să citiți

Boierul şi Păcală

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, şi-l ridică drept în sus. În trăsură …

Continuați să citiți