Maestrul și fata

Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vieții sale. Alături locuia o fată frumoasă, fiica unor negustori de alimente.
Într-o zi, ca un trăsnet picat din senin, părinții descoperiră că fiica lor era însărcinată. Deși fața nu voia să spună cine-i tatăl, până la urmă mărturisi că era Hakuin. Atunci, părinții furioși, se duseră la maestru. „Aaa, da?” a fost singurul lui răspuns. Când s-a născut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a îngrijit, fără să-i pese că-și pierduse reputația. După un an, tânăra mamă nu mai rezistă și spuse adevărul. Tatăl copilului era un tânăr care lucra în târgul de pește… După ce părinții se împăcaseră cu ginerele, tinerii părinți se duseră la Hakuin să-și ceară iertare și să-și ia copilul înapoi. Hakuin nu le reproșă nimic, ci spuse doar atât: „Aaa, da?”