Un lup jigărit umbla pe la marginea satului şi se întîlni cu un cîine gras. Lupul îl întrebă:
– Ia spune, cîine, de unde dobîndiţi voi demîncare?
Cîinele răspunse:
– Oamenii ne hrănesc.
Se vede treaba că la grea muncă vă pun oamenii.
Ba deloc, răspunse cîinele. Tot ce avem de făcut este să păzim curtea pe vreme de noapte.
Numai pentru atîta lucru vă hrănesc ei aşa de bine? se miră lupul. M-aş tocmi numaidecît într-o slujbă ca a voastră, căci nouă, lupilor, ne vine tare greu să dobîndim demîncare.
– Păi atunci, haide, spuse cîinele. Stăpînul are să te hrănească şi pe tine la fel.
Lupul se bucură de propunere şi porni împreună cu cîinele să se tocmească în slujbă la oameni. Dar cînd să intre pe poartă, numai ce băgă lupul de seamă că pe grumazul cîinelui părul este cam ros. îl întrebă:
– Da’ rosătura asta, cîinele, de unde o ai?
– O am aşa, răspunse cîinele.
– Adică, cum aşa?
Păi aşa, de la lanţ. Ziua stau legat în lanţ şi uite că acesta mi-a cam ros părul pe grumaz.
– Atunci, rămîi sănătos, cîine, zise lupul. Nu mă mai duc să trăiesc printre oameni. Chiar de-oi fi mai puţin gras, da’ voi trăi liber.